Dar pentru acelea dintre noi care ne-am petrecut ultimii 10 ani în jeanşi skinny, noile siluete pot părea puţin cam demodate. Va aduc aminte totuşi, că jeanşii skinny se purtau şi în anii ’80, deci argumentul acesta e primul care pică. Cum purtăm jeanşii evazaţi pentru un look actual? Totul ţine de detalii şi o accesorizare pe măsură.
Dintr-o perspectiva de styling, e lesne de înţeles de ce jeanşii skinny au fost în trend atât de mult timp. Cu orice i-ai purta, pur şi simplu nu poţi greşi. Dacă sunt prea lungi îi poţi suflecă sau chiar tăia pentru un look nefinisat sic. Mulaţi pe corp, arată bine cu topuri largi, supradimensionate, dar şi cu cele cambrate, iar în materie de pantofi poţi purta orice, de la cizme peste genunchi la UGG sau sandale stiletto. Pur şi simplu orice merge.
Cum îi porţi corect
În privinţa jeanşilor evazaţi, pe de altă parte, lucrurile nu mai sunt atât de simple. Poţi merge în ambele direcţii: purtaţi corect îţi flatează silueta în mod unic; purtaţi greşit îţi vor da un look neglijent, demodat, necizelat. Dacă sunt prea scurţi nu îţi vor pune în valoare silueta şi îţi vor tăia piciorul într-un mod greşit, iar dacă sunt prea lungi te vei împiedică în ei şi vei matură străzile în timp ce vei arată că o adolescenţă neînţeleasă. Cea mai bună soluţie este să alegi o pereche mai lungă şi să mergi cu ea la un croitor. Ia câţiva pantofi cu ţine pentru a vedea cum vor arată cu diferite tocuri şi cere-i croitorului să-i taie la maxim un deget faţă de podea.
Cu ce pantofi porţi jeanşii evazaţi
Ceea ce ne aduce la o altă întrebare: cu ce pantofi purtăm jeanşii evazaţi? Cu un pantof fără toc rişti să arăţi puţin necizelat, dar o pereche frumoasă de pantofi cu toc, mai ales dacă e un vârf uşor ascuţit, îţi da un look matur, fashion, stylish. Poţi opta pentru un toc stiletto înalt sau pentru unul tip kitten - combinaţia dintre un pantalon evazat şi un pantof cu vârful ascuţit este una clasică, elegantă.
Ai un look conservator? Optează pentru negru sau o nuanţă apropiată de cea a jeansilor. Dacă nu te sperii de experimentele vestimentare, însă, nu spune nu contrastelor. Un jeans bleumarin clasic cu un pantof roşu va face o combinaţie fatală.
Dacă vrei să iei a la carte trendul anilor ’70, încearcă o pereche de pantofi sau sandale cu platforma şi toc gros. Dacă escarpenii cu vârful ascuţit sunt perfecţi în ţinutele office mai relaxate, sandalele cu platforma îţi vor da un look relaxat cu aer boho, perfect pentru ţinutele de weekend.
Dacă stilul tău înseamnă în primul rând confort şi pantofii tăi sunt majoritatea flats, nu înseamnă că nu poţi purta jeanşi evazaţi. Este, însă, o combinaţie ce cere puţin mai mult efort. Un jeans bleumarin uşor evazat va arată tres chic cu o pereche de flats cu vârful ascuţit, în special atunci când vine într-o nuanţă metalică.
Sursa: www.ele.ro