Ca orice politruc şcolit de comunişti, Traian Băsescu reuşeşte rar să-şi învingă frica instinctivă de a spune adevărul, şi atunci el minte, minte cu neruşinare. El se justifică faţă de sine, amăgindu-se că minte pentru propăşirea partidului şi a ţării dar, în fond, el minte pentru scaunul lui, pentru propria parvenire şi pentru menţinerea la butoane a clanurilor care l-au consacrat. El este atât de deştept încât îşi dă seama că, odată rostit adevărul, viaţa lui pe pământ ar deveni imposibilă. De aceea el glorifică minciuna şi, din când în când, pune în locul adevărului diferite surogate, sub forma unor judecăţi absolut obligatorii care, pe fond, nu sunt decât tot minciuni.
În realitate, politicienii, ca şi ziariştii, care se încumetă să spună adevărul, sunt eroii unei naţiuni, eroi care, de obicei, pierd totul, dar pe care cronicarii îi consemnează, mai ales, atunci când ei nu mai sunt. După 1990, probabil că numai seniorul Corneliu Coposu poate fi încadrat în această categorie, iar istoria lucrează postum în favoarea ilustrului Pater Patriae. Şi asta, chiar dacă epigonii ţărănişti, din categoria lui Aurelian Pavelescu, demonstrează plenar zicala: „Sub dictatură, proştii se înţeleg între ei, dar în democraţie, niciodată!”.
Mi-am permis această introducere, tocmai pentru a pregăti, cu bune intenţii, câteva întrebări. Sunt capabili Ponta şi Antonescu să se elibereze de minciuna promovată de-a lungul timpului de partidele lor? În ciuda riscurilor ce le presupune acest lucru şi cu toată împotrivirea unor găşti din USL, pe care nu le interesează decât banul şi puterea… Au cei doi lideri naţionali forţa de a nu mai valorifica, în scop exclusiv politic, iluziile românilor şi de a face în aşa fel încât pâinea românului să nu mai stea în această îndelungată opoziţie? Pot ei să stopeze jungla românească, chiar dacă rechinii stalinişti, infiltraţi judicios în formaţiunile lor, vor strâmba din nasurile lor şcolite în laboratoarele apartcik-ului de odinioară? Poate USL să redea demnitatea românului cu orice risc, atrăgând de partea sa forţele cu adevărat social-liberale, astfel încât următorul guvern să nu cadă pradă serviciilor secrete şi sforăriilor lui Traian Băsescu? Este capabilă această alianţă să scoată România din mentalitatea de „azil de noapte”, care ne spune că în această ţară toţi politicienii sunt la fel şi nu se poate schimba niciodată nimic?
Aşteptăm ca, prin faptele lor, cei doi preşedinţi să ne convingă că au făcut o radiografie a marasmului celor 22 de ani de democraţie originală, tocmai pentru a putea desfiinţa această perpetuă sărbătoare „legală” a ilegalităţilor pe care le comite, prin jaf şi minciună, actualul guvern condus de Traian Băsescu. Domnii Ponta şi Antonescu trebuie să distingă clar care este diferenţa între egoism şi capitalism, trebuie să nu mai alimenteze miturile şi conceptele pe care le credeam adormite ale extremiştilor maghiari şi să deschidă calea construirii unui stat bogat şi liber, capabil să ne conecteze şi pe noi românii la linia marilor confederaţii de spirit şi cultură occidentale. Dacă ei şi oamenii lor nu ne mai mint şi nu mai fură, aşa cum fac Băsescu şi acoliţii lui, atunci cei doi pot deveni, într-adevăr, eroii acestei naţiuni.
