Cum să îţi protejezi parchetul

Observi că parchetul din camere arată din ce în ce mai rău, fiind brodat cu o mulţime de zgârieturi. Te gândeşti să chemi o firma specializată, însă nu ştii ce să faci pentru a evita cauzele zgârieturilor pe viitor.

Iată câteva dintre ele, precum şi soluţia potrivită fiecăreia.


Nu intra cu încălţămintea în picioare
- Evită să intri încălţat cu pantofii de afară în camerele cu podea de lemn. Pietrişul, nisipul şi chiar praful erodează lacul de finisaj sau zgârie considerabil suprafaţă. Dacă ai ghivece de flori în camerele respective, manevrează-le cu atenţie, deoarece şi acestea pot fi o sursă de murdărie. Aspiră cu atenţie, iar dacă foloseşti matură, alege una fină şi moale.


Taie unghiile animalelor
- Pisica va fi adesea tentată să îşi ascută ghearele, lăsând urme vizibile. Câinii produc zgomot foarte puternic atunci când păşesc pe podea şi, de asemenea, o vor zgâria. Este indicat să restricţionezi accesul câinilor în aceste camere.


Stabilizează mobilă fixă
- Improvizează un suport din plastic, cauciuc, material textil sau nailon pentru fiecare dintre picioarele obiectului de mobilier. Acesta va face o priză mai bună cu lemnul şi va împiedica alunecarea mobilei sau mişcarea acesteia. Indiferent de material, decupează o bucată puţin mai mare decât suprafaţă piciorului mobilei, pentru a da stabilitate şi a evita că acesta să se mişte şi mai tare decât înainte.


Facilitează mişcarea obiectelor utilizate frecvent
- În cazul pieselor de mobilier pe care le muţi des (scaune, măsuţe, birou de calculator, noptiere) este bine că acestea să fie prevăzute cu rotiţe. Aşadar, dă o fugă la cel mai apropiat magazin de bricolaj şi achiziţionează câteva. Le găseşti din diferite materiale şi, bineînţeles, în diferite dimensiuni.


În cazul scaunelor din lemn este bine să finisezi capătul picioarelor cu şmirghel fin şi să aplici două straturi de lac pentru lemn. Impactul cu podeaua va fi mult mai fin şi vei evita zgârierea suprafeţei. Verifică starea lacului periodic şi reia procedeul în caz că lacul s-a erodat.


Sursa: www.priceput.ro