Curtea Constituțională a declarat neconstituțională Legea privind pensiile militare de stat

În ședința din data de 11 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și a constatat că Legea pentru completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat este neconstituțională, în ansamblul său. 


Legea pensiilor militare blocase o plată de 1,1 miliarde de euro din PNRR, întrucât indexarea pensiilor militare majorase cheltuielile statului cu aproape 7 miliarde de lei anual, arată g4media.ro.

În esență, Curtea a reținut că reglementarea a două sisteme de echilibrare a pensiilor militare, cu regimuri juridice diferite, în funcție de data intrării în vigoare a legii criticate, încalcă prevederile art.16 alin.(1) din Constituție.

Decizia este definitivă și general obligatorie.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Economedia a scris că legea pensiilor militare este cea care blochează plata sumelor din cererea 3 din PNRR, momentan, în afara altor jaloane neîndeplinite.

Avocatul Poporului notează în obiecţia trimisă pe masa judecătorilor constituţionali că unul dintre argumente ar fi imposibilitatea aprobării cheltuielilor bugetare fără stabilirea surselor de finanţare.

Potrivit estimării realizate de Guvern, impactul lunar generat de actualizarea soldei de grad este estimat la aproximativ 130 milioane lei, iar cel generat de actualizarea soldei de funcţie la aproximativ 240 milioane lei, ceea ce duce la un impact bugetar lunar total de aproximativ 370 milioane lei, mai explică Avocatul Poporului.