Vă veţi confrunta cu multe schimbări la copiii voştri pe tot parcursul vieţii lor. Unele dintre aceste schimbări vă vor face să fiţi mândri, dar unele nu. Unul din lucrurile pe care nu le veţi accepta în viaţa copilului este minciuna.
Însă trebuie să ştiţi că, în cazul copiilor mici, de până în şapte ani, minciuna este de fapt o „fantezie mincinoasă”, deoarece copiii mici nu ştiu cu adevărat că ei nu spun, de fapt, adevărul. Micuţul de cinci-şase ani care minte în legătură cu cine a spart vaza, nu face acest lucru numai pentru a scăpa de pedeapsă ci şi pentru că-şi doreşte ca acest lucru să nu se fi întâmplat. Când încep să meargă la şcoală, copiii inventează poveşti pentru a-şi spori reputaţia printre colegi. Până aproape de vârsta adolescenţei, copiii sunt capabili de o duplicitate complicată : dacă sunt supăraţi pe cineva, mint în legătură cu acea persoană, pentru a-i determina pe ceilalţi să se supere, la rândul lor, pe persoana respectivă.
Care sunt motivele pentru care copilul minte?
Părinţii trebuie să vadă dacă acasă au creat o atmosferă în care copilul să se simtă în siguranţă pentru a spune adevărul. Dacă cei mici au sentimental că singura reacţie la adevăr va fi furia şi pedeapsa venite din partea părinţilor, este foarte probabil ca aceştia să continue să mintă. Trebuie să ai grijă cum formulezi întrebările. Dacă vrei ca fiul-fiica ta să-ţi spună adevărul, nu-i pune întrebări incriminatoare al căror răspuns îl cunoşti deja. În loc să întrebi: „Cine a spart vaza ?”, vei putea spune: „Sunt supărată că s-a spart vaza. Ce s-a întâmplat ?” sau „Ţi-e teamă că mă voi supăra pe tine pentru că vaza a fost spartă ?”. Întrebările care-l fac pe copilul tău să se simtă ca un participant la discuţie, nu ca subiectul unei anchete, pot duce la un dialog despre consecinţele acţiunilor sale.
Trebuie să-ţi dai seama dacă motivul pentru care copilul tău minte ţine de teama că tu vei reacţiona negativ la aflarea adevărului. Nu-l ameninţa cu ce i se va întâmpla. Din moment ce minciunile se nasc din dorinţa ca unele lucruri să fie altfel decât sunt, trebuie să descoperi ce anume doreşte copilul tău să fie adevărat şi ce nu este. De asemenea, prin comportamentul vostru, nu trebuie să trimiteţi involuntar mesajul că minciuna este acceptabilă. Chiar şi o minciună spusă „de bun simţ” - cum ar fi să lauzi cina pe care a servit-o gazda voastră, deşi tu aproape că nu te-ai atins de mâncare - poate fi derutantă pentru copilul tău. Dacă se întâmplă să te audă spunând o minciună, fă-ţi timp mai târziu pentru a-i explica că ai făcut acest lucru cu scopul de a nu răni sentimentele celor din jur.
Sursa: www.despre-copii.com
