Iar de curând mi-am dat seama că şi eu, la rândul meu, încerc să le dau uneori copiilor ceea ce cred eu că ar vrea, nu ceea ce contează cu adevărat pentru ei. Iată ce a fost în plus în propria-mi copilărie şi, îndrăznesc să spun, este în plus şi în copilăria copiilor noştri:
Nu am avut nevoie de o casă fără fir de praf, cu ferestre „ca lacrima” şi în care fiecare lucru este pus perfect la locul său. Am avut nevoie de o casă în care uşa să fi fost mereu deschisă pentru prietenii mei, chiar dacă era dezordine sau nu se mai făcuse curăţenie generală. Deşi mama se temea că „cealaltă mamă” va afla că la noi nu este „muzeu” şi că va fi bârfită, adevărul e că pe noi, copiii, nu ne interesa nici cât negru sub unghie treaba asta. Mi-ar fi prins atât de bine să am voie să invit copii acasă, aş fi ştiu poate mai bine la maturitate să îmi aleg prietenii.
Nu am avut niciodată nevoie de mesele tradiţionale de sărbători, ştiţi voi, cele cu toate, dar absolut toate felurile de mâncare posibile, gătite de mama serile şi nopţile de după serviciu. Aş fi avut în schimb nevoie de părinţi care să nu fie atât de obosiţi în ziua de Paşte sau Crăciun încât să zacă la televizor, letargici şi sfârşiţi. Aş fi vrut să mâncăm pâine cu unt, (fie, şi cozonac) dar să ieşim în afara oraşului sau măcar în parc.
Nu am avut niciodată nevoie de ore peste ore de meditaţii. Nu cred nici că zecile ore de pictură, muzică, lectură organizată, matematica distractivă, modelaj, teatru etc cu care tindem să ocupăm fiecare secundă liberă a copiilor noştri le vor pava drum de aur în viitor, aşa cum ne place să ne îmbătăm cu apă rece. Adevărul este că tot ceea ce ne defineşte ca om acum, la maturitate, nu are nicio legătură cu învăţarea impusă şi instituţionalizată, ci cu doza de curiozitate şi cu motivaţia personală.
Nu am avut nevoie de jucăriile pe care părinţii mei nu le-au avut în copilărie. Nici de păpuşa Pamela, atât de mare încât o târam prin casă de păr, nici de maşinuţele de curse pe care mi le cumpăra tata. Mie îmi plăcea să citesc. A, şi îmi doream foarte tare un cărucior pentru păpuşi, „landou”. Nu am avut…
Nu am avut nevoie ca acasă să îmi fie „predate” lecţii, ca la ora de educaţie civică (sau de dirigenţie/educaţie sexuală). Am avut nevoie de părinţi-oameni, nu de părinţi-profesori; aş fi vrut să aud cum au trecut ei prin diverse experienţe, ce au simţit, cum s-au descurcat, ce simt peste ani despre o anumită situaţie.
Nu am avut nevoie să aflu de sute de ori că părinţii mei se sacrifică pentru mine. Asta m-a făcut să trăiesc mereu cu un sentiment de vină şi să încerc tot timpul să mă sacrific şi eu, cumva, pentru ei. Oricum, am aflat şi singură, meseria asta de părinte înseamnă şi sacrificiu.
Copiii nu au nevoie de cel mai tare animator de petreceri de ziua lor, de cel mai nou şi scump loc de joacă sau de cel mai natural tort din lume. De ziua lor, ei au nevoie numai de prieteni, de alţi copii care să le spună că sunt importanţi în comunitatea din care fac parte; au nevoie de rudele lor, să ştie că aparţin unei familii. Au nevoie să îţi aminteşti de o jucărie pe care au văzut-o cu trei luni în urmă într-un magazin şi de care nu ai avut bani atunci.
L-am întrebat şi pe băiatul nostru dacă primeşte din partea ceva de care nu are nevoie. Mi-a răspuns: „nu am nevoie de aşternuturi noi (curate)! Pot dormi şi în cârpe. Dar îmi place atât de mult să dormi cu mine uneori! Sau măcar să îmi mai citeşti poveşti, chiar dacă sunt mare…”.
Si atunci… de ce AU copiii nevoie?
Hrană - Pe cât de mult ne place să complicăm subiectul, pe atât de simplu e. Şi ţine de tradiţia fiecărei case. Fructe, legume, proteine, carbohidraţi. Supe, sarmale făcute de mama (cu porc neaoş sau vegetariene, doar să aibă gustul ăla de acasă), ocazional o bucăţică de ciocolată sau o prăjitură de casă. Au nevoie să înţeleagă şi bucătăria altor popoare, să înţeleagă diversitatea superbă din jur. Să înveţe să mănânce sănătos, să ştie că pot avea preferinţe culinare, dar că asta nu înseamnă că nu trebuie să mănânce firesc, la masă cu toată lumea, ceea ce se găteşte pentru întreaga familie.
Jucării clasice - Jucării simple, fără mii de butoane, fără baterii. Jucării care nu se joacă singure, ci îi permit imaginaţiei să creeze jocuri. Cuburi de lemn, piese Lego, păpuşi, bucăţi de materiale, creioane, hârtii, carioci, plastilină. Dacă vor să gătească în parc, din nisip si noroi, nu căra după tine vesela din plastic. Frunzele sunt farfurii perfecte. Şi alte lucruri care ne rămân prin casă: tuburile de la hârtia igienică, un cofraj de ouă. Mai au nevoie de locuri ale lor, pe care să le gestioneze singuri. Câteva cutii în care să păstreze colecţiile care îi pasionează, un cort mic, de cameră, în care să fie locul lor secret.
Haine - Două ţinute frumoase, pentru ocazii speciale (poate ceva mai multe în cazul fetiţelor). În rest, au nevoie de haine după care să nu plângi când se murdăresc, se rup, se fac ferfeniţă. Au nevoie de haine din materiale naturale, comode, lejere. De tricouri vechi pe care să le îmbrace când te ajută în bucătărie, de hainele pe care tu nu le mai îmbraci ca să-şi inventeze costume sau să croiască din ele haine pentru păpuşi.
Timp - Copiii au nevoie de timp cu familia lor. De timp ca să se joace în aer liber, să alerge prin parc sau să îşi facă fortăreţe în spatele blocului, cu alţi copii. Au nevoie să fie duşi la muzee, la grădina zoologică. Să vadă muntele şi marea. Să vadă cum e la ţară (dacă trăiesc la oraş) şi cum e la oraş (dacă trăiesc la ţară). Au nevoie de sport, au nevoie să fie gâdilaţi, pupaţi, bătuţi la cap, scărpinaţi, au nevoie să se simtă buricul pământului când sunt acasă.
Răspunsuri - Pun întrebări şi tu le datorezi răspunsuri. Şi le datorezi să spui, uneori, cinstit, „nu ştiu, dar o să aflu”. Să cauţi cu ei pe genunchi informaţii despre găurile negre, din cărţi sau de pe internet. Să trimiţi fetiţele la bunica atunci când vor să croşeteze primul lor fular şi tu nu ai idee cum se face. Au nevoie să-i întrebi şi tu lucruri: „dacă ai fi un animal sălbatic, ce ai fi?” sau „dacă ai putea trimite un coleg pe Marte, pe cine ai trimite?”.
Explorare - Copiii au nevoie să descopere lumea, să vadă cum e să te caţeri invers pe tobogan. Să dea cu băţu-n baltă ca să vadă ce se întâmplă. Să arunce pietre în râuri, să se dea cu bicicleta. Să îşi julească genunchii. Să fie singuri când au chef, să se certe şi să se împace cu prietenii lor. Să câştige bani făcând ceva pentru ei, iar apoi să îi cheltuiască aşa cum vor. Au nevoie să dea cadouri, să strice lucruri şi apoi să încerce să le repare.
Animale - Au nevoie de o fiinţă care să depindă de ei, pe care să o îngrijească şi să o înţeleagă, despre care să citească şi să afle ce mănâncă. Au nevoie să se bucure când animalele sunt bine, să le ducă la veterinar când se îmbolnăvesc şi chiar să plângă atunci când nu mai sunt.
Somn - Care să fie suficient pentru ca a doua zi să se trezească odihniţi. Fără televizor care să le bage lumină în ochi. Au nevoie să adoarmă cu poveşti şi cu discuţii despre ce au făcut în ziua respectivă. Au nevoie să se culce când vor ei de Revelion, să doarmă până la prânz a doua zi.
Cărţi - Şi adulţi care să le citească atunci când sunt mici, dar şi după ce cresc şi pot citi cu uşurinţă ei înşişi. Au nevoie să stea în braţe şi să asculte „Legendele Olimpului” chiar şi la 10 ani. Au nevoie de adulţi cărora să le citească din cartea lor preferată, au nevoie să râzi cu ei când îţi citesc o glumă dintr-un roman pentru copii şi să îi admiri când îţi arată că au citit o carte întreagă.
Sursa: www.smartwoman. hotnews.ro
