Decizie BEJ: Bannerul electoral ilegal al PNL Slatina, înlăturat

Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 30 Olt a decis, marţi, înlăturarea bannerului electoral ilegal cu Nicolae Ciucă, amplasat de Partidul Național Liberal pe faţada sediului organizaţiei Slatina, acesta încălcând reglementările privind afișajul electoral.


Bannerul ilegal cu candidatul PNL a fost afişat, luni, pe faţada sediului partidului de pe bulevardul A.I. Cuza din Slatina. Este de menționat că bannerul a fost montat sub stricta supraveghere a unui echipaj de rutieră de la Poliția Locală Slatina trimis chiar de directorul Sorin Treanță.

Potrivit prevederilor art.79 alin.5 şi 6 din lege, „un afiş electoral amplasat în locurile prevăzute la alin (1) nu poate depăşi dimensiunile de 500 mm o latură şi 350 mm cealaltă latură, iar cel prin care se convoacă o reuniune electorală, 400 mm o latură şi 250 mm cealaltă latură. În alte locuri decât cele stabilite conform alin. (1), afișajul electoral este permis numai cu acordul proprietarilor, administratorilor sau, după caz, al deținătorilor”. Or, în acest caz este vorba despre un banner uriaş.

PSD a reclamat situaţia la Biroul Electoral de Circumscripție Județeană nr. 30 Olt, care a admis plângerea şi a dispus înlăturarea bannerului amplasat pe imobilul din municipiul Slatina, bulevardul A.I.Cuza, nr. 5

  • „Prezenta Hotărâre se va comunica, după rămânerea definitivă, Autorității Electorale Permanente şi Inspectoratului de Poliție al Județului Olt, în vederea luării măsurilor legale”, precizează BECJ Olt.

În timpul campaniei pentru locale, Partidul Naţional Liberal a fost obligat să înlăture cele două afişe cu candidatul la primărie amplasate ilegal pe faţa sediului de pe bulevardul A.I. Cuza din Slatina (fostul Restaurant „Sâmbureşti”). Totodată, liberalii au fost amendaţi cu suma de 50.000 de lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 115/2015.