DELIR al candidatului PNL la Valea Mare: În mesajul de Paște, vorbește despre Nașterea lui Iisus (VIDEO)

Candidatul PNL la Primăria Valea Mare, Dan Gheorghe, a vorbit despre „Nașterea Domnului” în mesajul său transmis în Noaptea de Înviere.


Dan Gheorghe a vrut să epateze printr-un mesaj video, filmat pe o canapea, cu o lumânare aprinsă în faţă şi cu un coş de ouă vopsite alături. Doar că liberalul a încurcat sărbătorile, urările sale fiind pentru Crăciun, în loc de Paşte.



„Este Noaptea de Înviere, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății! Lumina Sfântă, simbol al biruinței binelui asupra răului și Nașterea lui Iisus Christos să vă inunde casa și să vă aducă numai armonie, fericire și multă iubire. Să aveţi sufletul curat, trupul sănătos şi să petreceţi clipe minunate alături de cei dragi. Tot ce este rău să piară din viaţa noastră, iar binele să ne unească, să ne facă mai drepţi şi mai atenţi la nevoile celorlalţi. Vă doresc sănătate şi un Paşte Fericit!  (...)”, a transmis Dan Gheorghe.

El nu este la prima aventură politică, în PNL, anterior căutând faima în cadrul USR, fiind chiar preşedinte al organizaţiei municipale Slatina.

O pată neagră din CV-ul său este aceea că ocupa funcţia de director economic atunci când Fosta fabrică „Textila” din Slatina a fost vândută. În mod bizar, el a rămas proprietar al halelor unde funcţionează un centru comercial (bazar) şi un celebru supermarket.

Recent, Dan Gheorghe s-a mai făcut remarcat prin mai multe mesaje jignitoare pe care le-a postat pe Facebook.