Noi depozitări necontrolate de cenușă de zgură au fost descoperite de comisarii de mediu din Olt, de această dată pe raza comunei Găneasa
Comisarii de mediu au fost însoţiţi de poliţişti, care au deschis un dosar penal.
„Comisarii GNM-CJ Olt împreuna cu reprezentanții IPJ Olt au continuat verificările cu privire la abandonarea deșeurilor de cenușă de zgură pe raza județului Olt. Astfel, s-au constatat depozitări necontrolate de deșeuri de cenușă de zgură pe raza UAT Găneasa fiind impuse masuri de ecologizare a terenului unde s-au constatat depozitări necontrolate de deșeuri de cenușa de zgură și a fost întocmita o nouă sesizare penală in conformitate cu prevederile OUG 92/2021 cu modificările și completările ulterioare”, transmite Garda de Mediu Olt, pe pagina oficială de Facebook.
În urmă cu o săptămână, comisarii de mediu din Olt au făcut o plângere penală după ce, în urma controalelor, au găsit abandonate pe raza municipiului Slatina deșeuri de cenușă de zgură de aluminiu.
Potrivit unui comunicat al Gărzii de Mediu Olt, deşeurile au fost identificate în mai multe zone ale oraşului.
La acea dată, în urma controalelor desfăşurate, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale in valoare de 91.500 lei și au fost stabilite măsuri cu termene precise pentru remedierea deficiențelor constatate.