Un nume cu greutate în peisajul militar românesc al secolului XIX, Dimitrie Papazoglu îşi are descendenţa în Slatina, lucru menţionat în foarte puţine dintre lucrările dedicate istoriei meleagurilor Oltului de Jos. S-a născut la 28 martie 1811, în Bucureşti, în hanul mănăstirii Zlătari, aflat în jurul bisericii cu acelaşi nume care dăinuie şi astăzi pe Calea Victoriei.
„Dimitrie Papazoglu era «fiul unui comersant de clasa I şi boier de neam din oraşul Slatina», după cum spun documentele vremii şi după cum mărturiseşte şi el într-o autobiografie. S-a născut la Bucureşti pentru că mama sa a fost prinsă de vreme nefavorabilă şi nu s-a putut întoarce la Slatina, unde îşi avea căminul părintesc. În 1821, după intrarea turcilor în Bucureşti, familia Papazoglu s-a refugiat la Braşov, unde a stat până în 1827. În acest timp, Dimitrie a urmat cursurile Şcolii Imperiale şi a învăţat limbile germană, maghiară şi engleză. În plus, Papazoglu ia lecţii de desen cu un oarecare Jaquin, împrejurare căreia îi datorează cunoştinţele cu care porneşte în explorarea arheologiei şi numismaticii”, notează Gheorghe Mihai în volumul „Personalităţi slătinene”.
Unul dintre primii militari români
Intrat în Miliţia Pământeană şi în Armată chiar de la organizarea instituţiei, în 1830, oşteanul Dimitrie Papazoglu a participat la numeroase acţiuni militare: liniştirea mişcărilor bulgăreşti din Brăila din anii 1841–1843, la Revoluţia din 1848, la stingerea marelui incendiu din Bucureşti din martie 1847. Mai mult, Papazoglu a comandat unităţi militare dislocate în mai multe localităţi din România.
„În 1848 se afla încadrat în gradul de cadet, remarcându-se ca un ostaş dârz şi viteaz. A participat la luptele din dealul Spirii din septembrie 1848, când era chiar ofiţer de serviciu pe cazarmă. În timpul războiului Crimeii a fost ataşat militar pe lângă armata ţaristă, fiind apoi numit comandant al transporturilor militare şi poştale”, explică Gheorghe Mihai.
Cercetarea, marea iubire a lui Papazoglu
După împlinirea a 25 de ani de serviciu militar, Dimitrie Papazoglu a demisionat din armată cu gradul de maior, dar, în 1884, când s-a reorganizat Armata Română, a fost înaintat la gradul de locotenent-colonel.
„Nesuferind a rămâne în neactivitate, Papazoglu s-a dedicat arheologiei şi editării de stampe şi a altor lucrări cu caracter istoric. Face cercetări arheologice, empirice, dar utile pentru istoria Olteniei, investigând Valea Oltului şi Valea Dunării. Conştient de valoarea tezaurului românesc, face unele demersuri ca acesta să fie inventariat şi protejat. În 1860 este numit Comisar al Ministerului Instrucţiunii alături de Alexandru Odobescu, Bolliac şi Alexandru Pantelimon, studiind împreună vestigiile arheologice şi lăcaşurile de cult din judeţele Olt, Romanaţi, Prahova, Muscel şi Dâmboviţa. În această calitate de comisar a întocmit între altele dosarele mănăstirilor Clocociov, Strehareţi şi schitului Sopot din judeţul de obârşie. A efectuat desenele acestor obiective şi a trecut la tipărirea de litografii pentru portrete, mănăstiri şi biserici”, aflăm din volumul „Personalităţi slătinene”.
Ctitor de muzeu şi autor
Pe lângă litografiile efectuate, Dimitrie Papazoglu s-a preocupat şi de strângerea de obiecte de cult şi de arheologie, documente istorice şi cărţi. A înfiinţat un muzeu public în locuinţa sa din Bucureşti, cu program şi mod gratuit de vizitare.
„Diletant în istorie şi arheologie, dar pasionat şi conştient de necesitatea strângerii acestor vestigii, pe care inventariindu-le în broşuri şi diverse publicaţii pe care le-a difuzat în rândurile publicului larg, Dimitrie Papazoglu a adus servicii însemnate domeniilor etnografie, muzeografie şi istorie”, mai subliniază Gheorghe Mihai.
Multe dintre descoperirile şi cercetările sale au fost tipărite, Papazoglu lăsând în urmă o serie de lucrări extrem de valoroase: „Catehismul soldatului român sau adevărata descriere a vitejiei luptei românilor din dealul Spirei cu oştirea otomană la 1848, septembrie, 13“; „Excursiune arheologică săvârşită în România”; „Monumente antice, istorice şi tradiţii ale României”; „Excursiune arheologică în trei reşedinţe ale României: Câmpulung, Curtea de Argeş şi Târgovişte”. Cu toate acestea, a fost preocupat în mod deosebit de istoria Bucureştilor, cea mai cunoscută operă a sa rămânând „Istoria fondării oraşului Bucureşti, capitala României”, volum publicat în 1891.
Dimitrie Papazoglu s-a stins din viaţă în august 1892 şi a fost înmormântat la mănăstirea Cernica din Bucureşti. Documentele strânse de el s-au constituit într-un valoros izvor de studiere a istoriei românilor şi au fost donate de către fiul său după 1892 Arhivelor Statului şi Muzeului Naţional unde se pot şi consulta. Drept apreciere pentru activitatea acestuia, pentru cercetările intense şi mai ales pentru lucrările în care abordează istoria Bucureştiului, o stradă din capitală a primit numele Dimitrie Papazoglu.
