Directorul liberal al ARR Olt, înlocuit de un pedelist

Dacă până acum a scăpat de tăvălugul schimbărilor portocalii, directorul Autorităţii Rutiere Române Olt riscă să fie schimbat din funcţie pentru că nu a împiedicat transportul la Bucureşti al protestatarilor în ziua moţiunii.

Toţi directorii ARR din ţară au primit ordin de la şefii lor de la Bucureşti să fie cu ochii pe transportatorii de persoane şi să trimită o situaţie exactă a numărului de autobuze şi microbuze închiriate, precum şi cine le-a plătit.

 

„Domnul Brătucu mi-a spus că a primit ordine ca să împiedice plecarea mijloacelor de transport. Îl apreciez că n-a reacţionat la comenzile pe care le-a primit de la Bucureşti”, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu.

 

Gabriel Brătucu ştie foarte bine care sunt posibilele consecinţe ale atitudinii sale. El se aşteaptă ca în curând să fie supus unui control la sânge, în urma căruia să fie demis. Potrivit unor surse, în locul său va fi numit adjunctul Marius Defta, bineînţeles membru fidel al PDL.