Drumul Judeţean 642, Stoeneşti-Giuvărăşti, va intra într-un amplu proces de reabilitare, valoarea investiţiei potrivit proiectului CJ Olt fiind de aproximativ 24 de milioane de lei.
Consilierii Judeţeni au aprobat proiectul „Modernizare
drum județean DJ 642, Stoenești (intersecție DN6) - Giuvărăști (limită județul
Teleorman)” – etapa a II-a în vederea finanțării prin Programul Regional
Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Valoarea totală a proiectului este de 23.751.347,65 lei
(inclusiv TVA).
„Există un drum pe care l-am fazat, pentru că anumite
lucrări ale noastre de modernizare a drumului pe fonduri europene, n-am putut
să le facem anul trecut deoarece s-au suprapus cu alte lucrări, tot pe fonduri
europene, pe care le avea Compania de Apă, pe Valea Oltului. Şi atunci, am
preferat să stagnăm puţin, nu s-au pierdut banii pe acel proiect, dar trebuie
depus din nou pe fazare pentru că a început un nou exerciţiu bugetar european
şi aceasta este procedura”, a precizat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu,
despre proiectul privind modernizarea Drumului Judeţean 642.