Judeţul Olt, ca şi întreaga ţară, se află, de ani buni, într-un proces de rinocerizare, care a transformat istoria într-o succesiune de înmormântări a tot ceea ce a fost bun, moral şi productiv, în acest triunghi de lume… Singura noastră mângâiere actuală pare să fie determinată de faptul că acest ocean portocaliu de barbarie, indiferenţă ştiinţifică şi democrat-liberală, i-a înghiţit, până la urmă, şi pe cei care au promovat falimentul economic şi moral al acestei patrii. Omul politic contemporan stă la baza tuturor acestor „înfăptuiri”, care au coborât România spre minus-cunoaştere, zero-voinţă şi anti-simţire naţională. Din acest muzeu politic local al tuturor iluziilor, utopiilor şi ideilor imunde, am ales astăzi un politician care şi-a introdus capul în nisip, părând a ne spune că n-a văzut, n-a auzit şi nu vrea să comenteze cam cât rău ne-a făcut nouă puterea portocalie, cea care îşi caută loc să fete, când în PSD, când în PNL, când în PC… E vorba, desigur, dragi cititori, de eternul şi fascinantul nostru deputat Gigel Ştirbu.
Majoritatea locuitorilor acestui judeţ, care aşteaptă izbăvirea din partea USL, au tot sperat că, într-o bună zi a dreptăţii, Gigel va spune întreg adevărul cu privire la jaful PDL de la Olt şi de aiurea şi – bineînţeles - va reda (prin comportamentul său) demnitatea şi verticalitatea Partidului Naţional Liberal, al cărui membru este. Partid care i-a dat ţării pe I.C. Brătianu, pe I.G. Duca şi, de ce nu?, pe cel mai bun prim-ministru post-decembrist, Călin Popescu Tăriceanu. Nu numai că aşteptările noastre au fost zadarnice, dar Gigel a demonstrat că nu are nici charismă şi nici ceva de spus în ale politicii liberale. Falsa lui abilitate semantică, precum şi pseudo-coerenţa discuţiunilor lui Gigel în apariţiile sale televizate, petrecute cu mult înaintea căderii Guvernului Ungureanu, n-au avut decât semnificaţia şi valoarea unei mărgele de plastic, precum cea ouată de găina babei, din „Punguţa cu doi bani”.
Gigel a discutat, timp de aproape două cincinale, despre viitoarele discuţii pe care avea să le discute, oferindu-ne, atât nouă cât şi celor care au crezut în vorba lui prefăcută, exact ceea ce reieşea cândva dintr-o frază celebră în epocă, rostită de Emil Constantinescu: „Să terminăm ceea ce avem de început!”. Adică, în loc ca să facă o listă a măgăriilor, abaterilor, a încălcărilor de tot felul ale legii, precum şi a hipercompromiselor măsuri ale guvernelor dirijate de Băsescu, şi să ne propună, pe plan local, soluţii adecvate, Gigel negociază, pe dedesubt, tot cu cei care ne-au călcat în picioare. El preferă o echilibristică gen „giruetă”, care să-i asigure următorul post de deputat pe lista aceluiaşi partid pe care l-a trădat cu vârf şi îndesat. Menajându-şi doar interesele şi afacerile proprii.
Într-o vreme când toată lumea se aştepta ca Gigel să iasă la bătaie, el tace ca mortu-n păpuşoi, pregătindu-şi lovelele şi alibiurile unor viitoare concesii şi supuneri, pentru a-şi cumpăra încă un scaun de parlamentar. Care să-i conserve privilegiile pe care le-a căpătat nemeritat, în cele două cincinale de robie originală, pesedist-liberală şi pedelist-babiloniană. Minunea asta s-o mai creadă doar Gigel: că pesediştii şi chiar liberalii îl vor mai unge încă o dată deputat, aşa cum au făcut-o în 2004!
