Două copile au murit după ce au căzut într-un lac îngheţat Cea mare a încercat să o scoată pe cea mică, dar a fost și ea înghiţită de apă

Tragedie imensă, la Sighișoara, unde două surori de 2 şi 4 ani au murit, după ce au căzut într-un lac artificial, care era îngheţat la suprafaţă. Una dintre fete a păşit pe gheaţă, care a cedat sub greutatea ei. Sora ei i-a sărit în ajutor, dar au sfârşit amândouă în apa îngheţată. 


Copilele au fost scoase din apă de doi pompieri care locuiau în zonă. Una dintre fetiţie a fost dusă la spital cu elicopterul, iar cealaltă cu ambulanţa. După ore întregi de eforturi au fost declarate decedate, potrivit antena3.ro

Cele două copile se jucau pe marginea lacului artificial, aflat pe o proprietate privată. Se aflau la aproape un kilometru distanţă de casă. Una dintre copile a căzut în apa rece şi adâncă după ce gheaţa s-a rupt, iar cealaltă a sărit să o salveze. Amândouă au ajuns neajutorate, în apă. Copilele au început să țipe, iar vecinii care au auzit au sunat în grabă la 112. Dispecerul ISU a alarmat echipajele, dar i-a trimis urgent pe doi pompieri care locuiau în apropiere şi ieşiseră din tură.

„Colegul mi-a făcut loc, am sărit gardul, am făcut un lanţ de oameni, am coborât pe marginea bazinului, am ajuns la prima fetiță, am pus-o pe mal. Persoanele civile care stăteau pe marginea bazinului m-au ajutat de am ieșit afară cu copilul, I-am pus lângă celălalt copil", a explicat Gherasim Bogdan, pompier.

La locul incidentului au intervenit mai multe echipaje de salvare şi a fost solicitat inclusiv un elicopter SMURD. Cele două minore au fost transportate de urgenţă la UPU SMURD Târgu Mureș, una pe cale aeriană, iar cealaltă terestru. La spital, medicii s-au chinuit să le resusciteze zeci de minute, însă fără succes. Copilele s-au stins pe patul de spital.

„Două minore, în vârstă de doi, respectiv patru ani, din Sighișoara, în timp ce se jucau în zona unui bazin de acumulare a apei pluviale au căzut în apă. Cele două minore au fost extrase din bazin, fiindu-le aplicate manevre de resuscitare. Minorele în cauză au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate”, a declarat Aurica Mate, purtător de cuvânt al IPJ Mureş.

Mama celor două fetiţe nu se afla acasă la momentul tragediei. Familia se pregăteşte acum de înmormântare, iar poliția cercetează cazul dramatic.