Două persoane rănite într-un accident produs între Slatina şi Recea (VIDE)

Două persoane au ajuns la spital, vineri după-amiază, în urma unui accident rutier produs pe drumul judeţean DJ 654, între Slatina şi Recea.


Potrivit primelor informaţii, în accident a fost implicat un singur autoturism, care s-a răsturnat în afara carosabilului.

Patru persoane se aflau în maşină, iar două au ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale.

În urma accidentului polițiștii au deschis o anchetă. 

„La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. 

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din comuna Valea Mare, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, s-a răsturnat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului rutier, trei persoane au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Olt.


sursa video: Facebook/Info Trafic Slatina