DSVSA Olt a trimis adrese către cinci primării privind înfiinţarea centrelor temporare de sacrificare a mieilor

Sacrificarea mielor la nivelul judeţului Olt se va putea face în cele două abatoare autorizate, din oraşele Scorniceşti şi Potcoava. În cazuri excepţionale, când distanţa de la fermă este prea mare pentru a se face deplasarea la abator, se poate aproba amenajarea unor spaţii temporare, în anumite condiţii de igienă, la solicitarea primăriilor. DSVSA Olt a trimis adrese privind înfiinţarea unor centre temporare de sacrificare a mieilor către cinci primării din judeţ.

 

Sacrificarea mielor de Paşte se va face, la fel ca anul trecut, în cele două abatoare, din Scorniceşti şi Potcoava, dar şi în puncte de sacrificare autorizate temporar, la solicitarea primăriilor.

„Am trimis adrese către cinci UAT-uri, dacă sunt interesate să înfiinţeze centre temporare de sacrificare a mieilor. Este vorba despre primăriile Slatina, Balş, Osica, Caracal şi Corabia.

Pe noi nu ne interesează ca acele puncte să îndeplinească condiţiile de funcţionare, iar populaţia să aibă de unde achiziţioneze miel şi să fie în condiţii de igienă”, a declarat medicul veterinar din cadrul DSVSA Olt, Marius Iancu, în cadrul sedinţei de Colegiu Prefectural organizată miercuri, 26 martie.

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt, dar şi Circumscripţiile Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din localităţile Balş, Caracal, Corabia, Drăgăneşti Olt şi Slatina, asigură permanenţa pe perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale .

Autorităţile recomandă consumatorilor să achiziţioneze produse alimentare specifice acestei perioade, numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, care sunt supuse controalelor sanitare veterinare, pentru a preîntâmpina apariţia îmbolnăvirilor  .

Sesizările sau reclamaţiile în domeniul siguranţei alimentelor pot fi făcute la numerele de telefon:  0372753837/ 0372753838.