Elevi depistaţi că lipsesc nejustificat de la şcoală, după o acţiune organizată de poliţiştii de la Siguranţă Şcolară Olt

Poliţiştii Biroului de Siguranţă Şcolară Olt au desfăşurat miercuri, 5 martie, acțiuni preventive în școlile din Balș și Iancu Jianu pentru combaterea consumului de droguri și absenteismului școlar. Mai mulţi elevi au fost depistaţi că lipseau nejustificat de la ore, fiind identificaţi în apropierea unităţilor de învăţământ.

 

Polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, împreună cu structurile de specialitate - Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciul Ordine Publică, Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Olt, Poliția orașului Balș, Secția de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești și jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt - au desfășurat o serie de activități preventive în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ din orașul Balș și comuna Iancu Jianu.

Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri și substanțe cu efect psihoactiv, precum și a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase. De asemenea, s-a pus accent pe reducerea absenteismului școlar, combaterea delincvenței juvenile și protejarea minorilor de posibile acte de victimizare.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate cinci unități de învățământ și au fost legitimați 19 elevi, dintre care 10 absentau nejustificat de la orele de curs. Totodată, polițiștii au verificat 10 agenți economici, respectiv 2 restaurante/cafenele, 6 săli de jocuri de noroc și 2 unități de alimentație publică.

În scop preventiv, au fost organizate 16 activități de informare, la care au participat 190 de elevi și cadre didactice.

În cadrul întâlnirilor cu elevii, polițiștii au transmis mesaje preventive referitoare la adoptarea unui stil de viață sănătos, fără consum de tutun, alcool sau droguri, precum și importanța respectării obligației de a frecventa cursurile școlare.

De asemenea, elevii au fost informați cu privire la siguranța în mediul online și importanța de a nu răspunde provocărilor periculoase lansate pe rețelele de socializare, precum Superman Challenge și Paracetamol Challenge, care le pot pune în pericol sănătatea și viața”, transmite IPJ Olt.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare, pentru a asigura un mediu educațional sigur și pentru a preveni comportamentele de risc în rândul tinerilor.