Majoritatea celor care mai cred în Partidul Democrat Liberal îi cer demisia lui Emil Boc, preferându-l pe Vasile Blaga în fruntea acestei formaţiuni bezmetice. Constatăm, însă, cu regret, că Emil Boc, această tragică fiinţă, jumătate bărbat, jumătate femeie, nu are acea minimă moralia, acei şapte ani de acasă, pentru a ieşi, cât de cât, onorabil din infernul pe care el însuşi l-a provocat. El bate, în continuare, câmpii, pe la toate televiziunile, demonstrându-ne că a fost şi rămâne una dintre cele mai nefericite marionete politice ale vremurilor noastre post-revoluţionare. O adevărată păpuşă Chucky care a ucis speranţa poporului român.
Nu poţi folosi la nesfârşit, pur şi simplu, acest miorlăit androgin, după cât rău ai făcut acestei ţări, susţinând că nu părăseşti conducerea partidului, fiindcă eşti cel mai bun, cel mai cinstit şi cel mai iubit fiu al acestui popor aflat pe culmile disperării… Ce mai tura-vura!, epoca de aur a paranoicului Emil Bobu a fost un fleac pe lângă ceea ce îndrugă tovarăşul Emil Boc, fără nicio jenă, în faţa unei întregi naţiuni, plină de erori, eroi şi simboluri iremediabil preacurvite.
Ar fi multe de spus privind îndârjita şi nemeritata rămânere a lui Boc în fruntea PDL, dar noi ne rezumăm a trage o concluzie de bun-simţ: acestui băiat de ţărani harnici şi frumoşi la suflet i-a fost spălat creierul de către Traian Băsescu şi Elena Udrea, astfel încât el, ca ardelean adevărat, să nu aibă nici moralitatea şi nici forţa ca să moară frumos pe roată (politic vorbind), pentru dreptatea şi ridicarea pe verticală a acestui popor. N-a putut pipăi sentimentul înălţător al vieţii şi al istoriei, înconjurându-se, în schimb, ca şi Adrian Năstase, de o droaie de şuţi, de inculţi, de nepatrioţi şi de curvari unşi cu toate unsorile politicianismului de grotă.
Rezultatele se văd de la sine, iar fariseismul şi gradul lipsei de simţire (ca să nu zicem nesimţire) de care dă dovadă ne îndreptăţesc să credem că Emil Boc şi-a pierdut şi ultimul atom de raţiune, care l-ar fi determinat să iasă demn de pe scenă.
În fapt, însăşi Elena Udrea l-a sfătuit pe Emil Boc să nu se compare cu Băsescu, sugerându-ne astfel că el a fost şi a rămas (pe această ultimă sută de metri a guvernării portocalii) o păpuşă gonflabilă la dispoziţia satirului de la Cotroceni. Un alt suflet precar şi flecar, aflat între cerime şi gloata celor anonimi, ignoraţi, toleraţi şi batjocoriţi.
Dragi prieteni, Emil Boc îşi joacă, în aceste momente, ultimul act al uriaşei sale neputinţe, schiţându-şi, printr-un rictus final, plecarea pe drumul fără întoarcere din politica acestei ţări nefericite. Probabil că Dumnezeu şi poporul român, în marea lor mărinimie, îl vor ierta, aşa cum i-au iertat pe toţi saltimbancii care şi-au bătut joc de poporul român, de la Revoluţie şi până astăzi. Cu siguranţă, însă, că nu-l vor uita niciodată, pentru răul pe care el l-a produs, cu sau fără voia sa.
