Reevaluat de primarul PNL al Slatinei după o campanie electorală în care s-au confruntat chiar corp la corp, consilierul local exclus din PSD Emil Popa a fost numit în funcţia de director general al Slatina Industrial Parc, societate din subordinea municipalităţii.
Luni, Adunarea Generală a Acţionarilor, dominată de primarul PNL şi de apropiaţii săi, l-a propus ca director general al Slatina Industrial Parc SA pe Emil Popa. O zi mai târziu, pe 10 decembrie, propunerea a fost aprobată de Consiliul de Administraţie al societăţii. Mandatul său este pe şase luni.
Anterior, Emil Popa a ocupat pe rând funcţia de director al Serviciului Judeţean de Pază (SJP) Olt şi de director al Loctrans SA, societatea de transport în comun a municipalităţii.
Popa îl înlocuieşte în funcţie pe Alin Suciu, un alt apropiat al primarului.
Gurile rele spun că numirea în această funcţie este o recompensă pentru ajutorul dat de Popa pentru primar, în Consiliul Local. Votul său şi al lui Gigi Vîlceleanu, ambii excluşi din PSD, asigură o majoritate fragilă pentru edil. Prima oară când majoritatea de strânsură a funcţionat a fost la şedinţa în care au fost aleşi cei doi viceprimari.
PSD Slatina a acuzat, într-un comunicat de presă, că Emil Popa a fost reevaluat de primarul Mario De Mezzo şi acum este un colaborator apropiat al acestuia.
„Ticălosul politruc pesedist, victima absolută a universului”, reevaluat de Mario de Mezzo. Uită tot pentru un vot”. De la „ticălosul politruc pesedist, rănitul din ziua alegerilor sau victima absolută a universului” așa cum îi spunea De Mezzo fostului director de la Loctrans, consilierul local Emil Popa, până nu demult, acum cei doi au devenit camarazi. Pentru 40.000 de lei pe lună „pesedistul” Emil Popa este sfătuitor de taină al lui De Mezzo, informator de top că doar a avut funcție la PSD și votant cuminte în Consiliul Local. Pentru bani și putere, cei care, ieri, se înjurau pe stradă și se „miștocăreau” pe tik-tok, sunt acum prieteni buni, confidenți.. dar repetenți când vine vorba profesionalism, onoare și demnitate. Vorba aceea, ce nu face De Mezzo pentru un vot”, a transmis PSD Slatina.
Reamintim că pe 9 iunie, în ziua votului pentru primar, Emil Popa s-a confruntat fizic cu Mario De Mezzo. Pe atunci cei doi reprezentau tabere adverse, iar Popa a acuzat că a fost bătut de actualul primar, chiar în una din secţiile de votare de la Colegiul Naţional „Radu Greceanu”. Ulterior actualul director al Parcului Industrial a ajuns la spital, iar mâna stângă i-a fost pusă în ghips.
Secretar general al organizaţiei municipale, Emil Popa a fost exclus din PSD, la scurtă vreme după ce a fost pus să-şi dea demisia din funcţia de director al Loctrans. Ca şef al societăţii de transport în comun, Popa îşi mărise salariul la 40.000 lei pe lună, potrivit dezvăluirilor făcute chiar de primarul Slatinei, pe conturile sale de socializare.