„Zilele Eugen Ionescu”, ediţia cu numărul XXI, le-au adus slătinenilor multe activităţi interactive, expoziţii şi momente memorabile. Liceenii s-au întrecut în cadrul concursului de teatru „Dialogul absurZilor...?” şi au realizat lucrări de grafică inspirate din opera ionesciană, oamenii de cultură au vernisat expoziţii de fotografie, carte, reviste şi documente legate de Eugen Ionescu. Taberele s-au unit spre final, într-un pelerinaj la locurile legate de numele dramaturgului, un simpozion şi o sesiune de discuţii libere despre necesitatea cunoaşterii operei ionesciene în şcolile din România. Mai mult, publicul slătinean a avut parte şi de o serie de proiecţii de filme despre viaţa şi activitatea dramaturgului şi un spectacol pus în scenă de Claudiu Bleonţ şi Mihaela Gaicu.
„Slatina este a lui Eugen Ionescu, aşa cum Eugen Ionescu este al Slatinei. Le mulţumim tuturor celor care s-au implicat în acest proiect dedicat dramaturgului de talie mondială plecat în lume de aici, de la Slatina”, a declarat Valeru Ciurea, unul dintre organizatori.
Claudiu Bleonţ, personajul principal al „Zilelor Eugen Ionescu”
Actorul „adoptat” de olteni a fost prezent la toate evenimentele organizate cu ocazia celebrării a 102 ani de la naşterea dramaturgului. Implicat activ în numeroase proiecte desfăşurate în ultimul an la Slatina, Claudiu Bleonţ nu a lipsit nici de la sărbătoarea dedicată lui Eugen Ionescu. A deschis manifestările la Biblioteca Judeţeană „Ion Minulescu”, îndemnându-i pe tineri să studieze opera dramaturgului, a fost preşedintele juriului primei ediţii a concursului de teatru între licee, „Dialogul absurZilor...?”, a prezentat publicului slătinean o piesă de teatru mai puţin cunoscută şi pusă în scenă a lui Eugen Ionescu.
„Sunt foarte onorat că Eugen Ionescu e slătinean, e român şi de faptul că am fost invitat să iau parte la această sărbătoare a slătinenilor. Slatina ar trebui să continue această tradiţie, Eugen Ionescu este unul dintre marii dramaturgi ai lumii, a fost şi rămâne în avangardă. Au fost nişte zile frumoase, am debutat cu tineri talentaţi care au pus în valoare foarte bine piesele sale şi am încheiat cu un spectacol lectură, «Amedeu sau cum să te descotoroseşti», o întâlnire şi o dezbatere cu publicul despre viaţa şi opera lui Eugen Ionescu. Ne-am întâlnit pe idei, chiar dacă nu ne-am suprapus şi mi-aş dori să fiu şi la anul prezent la «Zilele Eugen Ionescu»”, a precizat actorul Claudiu Bleonţ.
Proiectul „Eugen Ionescu la Slatina” a fost organizat de Asociaţia Culturală Center Inter Art. Centrul Internaţional de Artă România şi finanţat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Primăria Slatina.