“Decizia este deja luată, şi anume că examenul de Evaluare naţională începe pe data de 15 iunie şi cel de Bacalaureat pe data de 22 iunie. Noutatea pe care o avem o avem la examenele de certificare a competenţelor profesionale (…). Este vorba de certificarea competenţelor pentru nivelul 3, 4 şi 5, conform cadrului naţional al calificărilor. Pentru învăţământul vocaţional, profesional şi profesional dual, precum şi cele din învăţământul postliceal, vor fi realizate acest examene numai pe bază de proiect, iar proba practică va fi echivalată în conformitate cu metodologiile aferente fiecărui tip de certificare a competenţelor”, a spus Anisie, la Digi24.
Întrebată de ce nu se ia în calcul să se anuleze examenele de Capacitate şi Bacalaureat şi să se adopte acelaşi sistem ca în Olanda, evaluarea fiind în funcţie de media ciclului şcolar absolvit, ministrul a precizat că există părinţi care susţin că nu trebuie să se renunţe la aceste examene.
“Sunt voci care susţin acest lucru (n.r. renunţarea la examenele de Capacitate şi Bacalaureat) şi sunt voci ale părinţilor şi elevilor care susţin că nu trebuie să renunţăm la aceste examene naţionale, mai ales la Evaluarea naţională.
Am primit, la minister, numeroase petiţii în sensul acesta. Ştiţi foarte bine că admiterea la liceu se realizează tocmai pe baza mediei de la evaluarea naţională şi 20% contează şi mediile din gimnaziu.
Dacă facem o ierarhie în sensul acesta, vom vedea că acei copii care vor susţine evaluarea naţională sunt avantajaţi, nu pe baza mediilor din 5-8, dar ca să răspundem categoric trebuie să ascultăm toate vocile şi să luăm decizia care este cea mai bună şi în favoarea elevilor”, a subliniat ministrul Educaţiei.
sursa: românia24.ro