Este vorba de două titluri de proprietate eliberate pe numele unei singure persoane şi care privesc aceeaşi proprietate, respectiv un teren situat pe raza comunei Slătioara, documentele având însă numere de înregistrare diferite. Primul document poartă numărul 19.746/16 şi este considerat bun, celălalt, considerat fals, poartă numărul 19.749/16. Deşi cele două titluri au fost eliberate de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor în aceeaşi dată, respectiv în 29 martie 1993, în dreptul prefectului de Olt, pe atunci Nicolae Grădinaru, sunt două semnături olografe diferite. Mai mult, în carnetul de titluri de unde ar trebui să provină ambele titluri există o singură parte nedetaşabilă (cotor), respectiv pentru titlul cu numărul 19.746/16. Pe de altă parte, numărul de pe documentul fals corespunde unui alt titlu de proprietate eliberat unui cetăţean din oraşul Piatra-Olt.
Cine a avut atunci interesul să încalce legea întocmind două titluri de proprietate, unul bun şi altul fals, nu se ştie. Cert este că, mai târziu, falsul a fost utilizat la redactarea şi autentificarea unui contract prin care mai multe bunuri, printre care şi terenul conţinut de titlu, au trecut în proprietatea altor persoane, totul în paguba alteia care s-a şi adresat organelor abilitate pentru stabilirea adevărului. În răspunsul primit de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, se vorbeşte de o „eroare materială”.
„Având în vedere că, din analiza aspectelor sesizate în conţinutul petiţiei dumneavoastră, raportat la informaţiile comunicate de OCPI Olt, reiese faptul că în cazul prezentat este vorba de o eroare materială strecurată cu ocazia completării Titlului de Proprietate nr. 19. din 29.03.1993, emis pe numele Diaconu Gr. Nicolae pentru suprafaţa de 0,1361 ha, pe raza UAT Slătioara, considerând că aceasta poate fi îndreptată de oficiul teritorial la cererea persoanelor care au în prezent calitatea de proprietar asupra imobilelor ce fac obiect acestui titlu/moştenitori legali, în temeiul dispoziţiilor art. 59-1. alin. 1) şi 3) din Legea fondului funciar nr. 18/1991”, se arată în răspunsul pe care petentul, Paul Diaconu, l-a primit de la ANCPI.
Instituţia a omis să explice, însă, de ce în carnetul de titluri nu există două părţi nedetaşabile (cotoare), ci un singur cotor la două părţi detaşabile (titlurile de proprietate).
Prejudicii
Ambele titluri de proprietate au fost eliberate pe numele autorului Diaconu Gr. Nicolae din Slătioara, care a primit în proprietate un teren de 1.361 metri pătraţi pe raza localităţii natale. 14 ani mai târziu, titularul şi soţia sa au încheiat un contract de întreţinere cu unul dintre cei doi fii ai săi şi cu soţia acestuia, transmiţându-le dreptul de proprietate asupra mai multor bunuri printre care s-a numărat şi terenul cu pricina, la perfectarea contractului fiind folosit titlul de proprietate fals. Bunurile au fost astfel înstrăinate fără ca cel de-al doilea fiu al titularului, Paul Diaconu, să fie înştiinţat, acesta bănuind că de fapt părinţii săi l-au îndepărtat pe ascuns de partea care i s-ar fi cuvenit printr-o donaţie deghizată sub forma contractului de întreţinere autentificat sub nr. 352/12.03.2007. Este o poveste de familie de care nu ne vom ocupa în amănunt, utilizând-o doar atât cât să ilustrăm că un fals „autentificat” de trei instituţii publice produce, peste ani, pierderi şi suferinţă unei persoane care a fost cât pe ce să piardă un proces prin care speră să îşi câştige ceea ce crede că i se cuvine din bunurile familiei, ca descendent direct. Procesul cu pricina, aflat pe rolul Judecătoriei Slatina, a fost suspendat până la soluţionarea definitivă a unei alte cauze în care reclamantul, după ce a descoperit titlul de proprietate fals, solicită instanţei anularea acestuia, în speranţa că anularea falsului îi va deschide drumul, într-un final, spre a-şi dovedi dreptul asupra a ceea ce el crede că îi aparţine.
Poliţia închide ochii
Să lăsăm cearta familiei Diaconu în instanţele de judecată pentru a reveni la ideea de fond şi a spune că, dacă în 1993, trei instituţii au fost adormite atunci când au parafat şi semnat un fals produs, cel mai probabil, de un funcţionar public, nici organele de cercetare penală de azi, cărora reclamantul s-a adresat anul trecut cu plângere atât împotriva funcţionarilor publici care şi-au pus semnăturile pe actul fals, cât şi împotriva celor care l-au folosit, nu au dat de cap poveştii. Mai mult, după un an de zile în care a bătut apa-n piuă în dosarul penal, Poliţia Olt a înaintat dosarul, luna trecută, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, cu propunerea de clasare a cauzei. Suspiciunile în acest caz sunt inflamate de faptul că, de unde până în urmă nu cu mult timp, ofiţerul care s-a ocupat cu cercetările afirma, potrivit reclamantului, că îi este clară existenţa falsului, acum o întoarce ca la Ploieşti, susţinând contrariul. Împotriva ofiţerului reclamantul a formulat plângere prin care a cerut recuzarea sa şi repartizarea dosarului unui alt lucrător de poliţie, solicitare respinsă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina, prin Ordonanţa din 9 septembrie 2016, pe care procurorul la care a ajuns plângerea a motivat-o extrem de subţire. Atât de subţire, încât o plângere la prim-procuror sau în instanţă împotriva ordonanţei are şanse reale s-o dea peste cap şi să declanşeze redeschiderea urmăririi penale.
•••
Până la un apropiat sau îndepărtat deznodământ, să spunem că, potrivit Noului Cod Penal, „falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoarea de la şase luni la trei ani”. Săvârşită de un funcţionar public în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani şi cu interzicerea exercitării unor drepturi.
