Prea puţin cunoscută, în ciuda numeroaselor realizări şi fapte de caritate, familia Alimăneşteanu, aparţinând aşa-numitei „neoboierimi liberale”, îşi are rădăcinile în satul oltean Alimăneşti.
„Dintre cei patru fii ai moşneanului Mihalache din Alimăneşti, cel mai cunoscut este Constantin Alimăneştianu, 1865-1911, care a ajuns inginer de mine după studii liceale şi superioare la Paris (în timp ce majoritatea membrilor familiei au apelat la sufixul „-eanu“, Constantin a utilizat numai „-ianu“ - n.red.). Studiile le-a terminat în 1891 şi s-a întors în ţară, îndeplinind diverse funcţii în cadrul Ministerului Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor şi a întemeiat primele asociaţii ale industriaşilor petrolişti din România şi prima şcoală de maiştri sondori de la Câmpina. Prin cei trei fraţi, toţi absolvenţi de studii superioare, tehnice şi economice, în străinătate, Constantin Alimăneştianu s-a înrudit cu familii importante din viaţa social-politică a ţării: Alexandru a ajuns să se căsătorească cu Pia, sora premierului Ion I. C. Brătianu; Virgil s-a însurat cu Elena, una dintre fiicele vestitului doctor Nicolae Leon, profesor la Universitatea din Iaşi; Vasile a luat-o pe Maria, fiica magistratului Gheorghe Raicoviceanu, soră cu Nicolae, om de încredere al lui Nicolae Titulescu şi nepoată a ministrului Dumitru Iuca”, explică muzeograful Emil Păunescu de la Muzeul Judeţean „Teohari Georgescu” din Giurgiu în prima ediţie a anuarului „Muzeul Oltului”, apărut în 2011.
Soţia lui Alimăneştianu, prima femeie doctor în drept din lume
Nu numai Constantin Alimăneştianu s-a remarcat ca un vizionar, ci şi soţia sa, Sarmiza Bilcescu Alimăneştianu, ce era deja o celebritate atunci când s-a căsătorit cu acesta. Născută în 25 aprilie 1867 în familia lui Dumitru Bilcescu, controlor al Finanţelor sub Barbu Ştirbei, unul dintre fondatorii Casei de Depuneri şi ai Băncii Naţionale, Sarmiza Bilcescu a devenit în 1884 prima studentă din lume admisă la o facultate de drept, în Paris. Acest lucru a fost posibil graţie faptului că avea o poziţie socială care îi permitea să se înscrie la studii superioare, precum şi faptului că s-a născut într-o familie care susţinea drepturile femeilor şi le sprijinea să se realizeze din punct de vedere profesional. În 1887 obţinea licenţa în drept, iar în 1890 devenea prima femeie care îşi susţinea teza de doctorat, „De la condition legale de la Mere en droit romain et en droit francais”. Îşi termină pregătirea ştiinţifică în 1891 şi este admisă în Baroul Ilfov, care includea în acea perioadă şi Bucureştiul. Baroul era condus în acea perioadă de Take Ionescu, iar admiterea unei femei în barou a constituit o premieră în istoria avocaturii. Cu toate acestea, Sarmiza Bilcescu Alimăneştianu nu a profesat niciodată, după cum certifică diverse documente şi mărturii. S-a retras după şase ani de la admiterea în barou şi s-a căsătorit cu Constantin Alimăneştianu.
Chiar dacă a renunţat la avocatură, începe să se implice în îmbunătăţirea vieţii femeilor şi pune bazele, împreună cu alte femei importante din epocă, „Societăţii Domnişoarelor Române”, care avea ca scop creşterea numărului de femei educate din ţară. După moartea soţului său, în 1911, Sarmiza Bilcescu Alimăneştianu întemeiază „Consiliul Superior al Industriei casnice”, ce avea drept scop promovarea frumuseţii din mediul rural. Petrecea câte două luni pe an la ţară, fiind extrem de iubită de ţărani, în viaţa cărora s-a implicat activ şi pe care i-a ajutat foarte mult. În plus, aceasta s-a preocupat şi de înfiinţarea de cămine şi de cantine pentru studenţi, în special pentru studenţii de la Drept, precum şi de sprijinirea copiilor la şcoală. S-a stins din viaţă în 26 august 1935.
Dumitru Alimăneşteanu, ministru de Finanţe timp de o lună
Cuplul Constantin Alimăneştianu-Sarmiza Bilcescu Alimăneştianu a avut un fiu, Dumitru Alimăneşteanu, ce s-a născut în 1898.
„Dumitru Alimăneşteanu a absolvit liceul «Gheorghe Lazăr» din Bucureşti şi apoi Institutul de Mine din Paris, obţinând licenţa de inginer şi economist. A lucrat în diferite servicii ale Ministerului de Finanţe. Membru al Partidului Naţional Liberal, deputat în 1933, a fost numit subsecretar de Stat la Finanţe în 1936. A deţinut funcţia de ministru de Finanţe în guvernul Petre Groza pentru doar o lună, fiind supus presiunilor de a demisiona, fapt care a şi avut loc la 11 aprilie 1945. Intrând în conflict cu autorităţile comuniste, Dumitru Alimăneşteanu a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950 alături de alţi 69 de foşti miniştri din perioada interbelică şi a fost închis la Sighet, unde a stat până în 1955. A fost rearestat în 1959 şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, trecând prin închisorile Sighet, Piteşti, Ocnele Mari, Galaţi, Jilava, Botoşani. A fost eliberat la 19 septembrie 1963, pentru a muri în anonimat, 10 ani mai târziu, la Bucureşti, în urma unui accident de tramvai”, susţine Mihai Dim. Sturdza în articolul „Neoboierimea liberală: Familia Alimăneşteanu”, apărut în decembrie 2010 în „Magazin istoric”.
Prin faptele lor, membrii familiei Alimăneşteanu rămân în istorie ca oameni puternici, culţi, dornici să-şi ajute aproapele şi preocupaţi de dezvoltarea României.
