Un incendiu în comuna Ipotești a lăsat o familie cu trei copii fără adăpost, iar salvatorii au ajutat cu alimente, haine și rechizite, însă nevoile lor sunt mult mai mari pentru a se putea întoarce în locuința distrusă astfel că orice ajutor e binevenit.
Duminică, pompierii din Slatina au intervenit în comuna Ipotești pentru stingerea unui incendiu care a afectat acoperișul și bunurile din două camere ale unei locuințe, iar cauza probabilă a fost un coș de fum deteriorat.
Drama familiei lăsată fără acoperiş deasupra capului, chiar în mijlocul iernii, i-a marcat inclusiv pe pompieri, care au donat pentru cei trei copii ai familiei. Cei care pot ajuta o pot face în continuare.
„Misiunea de duminică, 12 ianuarie, din comuna Ipotești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință, ne-a marcat, chiar dacă suntem aproape zilnic martorii unor altfel de evenimente.
Mihai, un băiețel în vârstă de numai 3 ani și jumătate, Ely, o fetiță de 10 ani și Liviu, un băiat, în vârstă de 16 ani, alături de părinții lor, au rămas fără puținul pe care îl aveau, în urma incendiului.
Salvatorii care au participat la misiunea de stingere a incendiului s-au mobilizat în aceste zile și le-au dus acestora hăinuțe, jucării, încălțăminte, pături, alimente și rechizite, dar nevoile familiei sunt mult mai mari, pentru a se putea întoarce în locuința distrusă de incendiu.
Cetățenii care vor să susțină această familie greu încercată, pot lua legătura cu mama copiilor, Năstase Cristina, la telefon: 0761631152”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.