FC Balş, remiză importantă pe terenul echipei FC Metaloglobus

Punct important obţinut de FC Balş pe terenul grupării FC Metaloglobus Bucureşti, jocul contând pentru etapa a IV-a a play-off-ului Ligii a III-a.

Deşi nu s-au putut antrena în această săptămână din cauza terenului impracticabil şi în ciuda problemelor de lot, bălşenii s-au întors cu un punct din deplasarea de la Clinceni (scor 1-1), unde FC Metaloglobus îşi desfăşoară jocurile din organizare proprie. După un henţ în suprafaţa de pedeapsă, gazdele, care şi-au declarat intenţia de a accede în eşalonul secund, au beneficiat de un penalty, Cucu deschizând scorul în minutul 14.

 

Prima repriză a fost prelungită cu 25 de minute, pentru că jocul a fost întrerupt din cauza accidentării grave a lui Bogdan Buşică. În aceste minute de prelungiri, bălşenii au beneficiat de o lovitură liberă, Niţă a executat bine, portarul a respins, în primă fază, balonul, iar Cristi Niculescu a restabilit egalitatea. Tehnicianul formaţiei de pe Olteţ, Victor Naicu, s-a arătat mulţumit de remiza obţinută la Clinceni.

 

„Cei de la FC Metaloglobus au deschis scorul în urma unui penalty, acordat pentru un presupus henţ. Nu ştiu dacă a fost henţ, însă este ciudat că de câte ori am jucat la Clinceni am avut parte de acelaşi arbitru. Până la urmă am obţinut un rezultat de egalitate pe terenul unei echipe bune. Nu am făcut un joc tocmai strălucit. Pot spune că Metaloglobus este echipa momentului, au avut meciuri foarte bune în ultima perioadă. Ei au scos Dinamo II din cursa pentru play-off, iar în această fază au avut rezultate pozitive”, a spus antrenorul de la FC Balş, Victor Naicu.

 

În cadrul etapei a V-a, programată la sfârşitul acestei săptămâni, FC Balş va primi vizita echipei Juventus Bucureşti.


FC Balş:
Mecea, Sârbu, Sandu, Preda, Bugiu, Buşică, Niculescu, Badea, Turcin, Stancu, Florica. Au mai jucat: Niţă, Ghiţă, Neacşu şi Chira. Antrenor: Victor Naicu.