Festivalul „Oltenii și Restu’ Lumii” începe mâine, la Slatina, după mai multe controverse legate de licitaţie şi un protest al comercianţilor

Festivalul „Oltenii și Restu’ Lumii” are loc la Slatina între 25 și 27 octombrie, avându-i ca invitați principali pe Horia Brenciu, Clejanii și Holograf. Bugetul pentru eveniment este de 700.000 lei, un record pentru acest festival. Primăria Slatina a fragmentat suma alocată evenimentului pentru a o atribui direct, după ce licitația inițială a fost anulată. În plus, miercuri, comercianții locali au protestat din cauza respingerii nejustificate a cererilor de participare, însă situația s-a rezolvat ulterior. 


Horia Brenciu, Clejanii şi Holograf sunt capetele de afiş ale celor trei zile de Festival „Oltenii şi Restu’ Lumii” care se desfăşoară la Slatina în perioada 25-27 octombrie.

Iată programul complet, potrivit informaţiilor postate pe Facebook de Primăria Slatina:

Vineri, 25 Octombrie:

- 15:00-15:15 - MGV Slatina

- 15:15-15:50 - CJCA Olt

- 16:00-17:00 - Palatul Copiilor Adrian Baran

- 17:00-19:00 - Doina Oltului

- 19:00-20:00 - Radu Pietreanu

- 20:00-21:00 - Horia Brenciu & Band

- 21:00-22:00 - Gods of Flames

Sâmbătă, 26 Octombrie:

- 16:00-16:25 - MGV

- 16:25-17:00 - CJCA Olt

- 17:00-17:40 - Palatul Copiilor Adrian Baran

- 17:40-18:00 - Bujorul

- 18:00-19:00 - Alutus

- 19:00-20:00 - Nicoleta Nuca

-20:00-21:00 - Holograf

- 21:00-21:30 - Gods of Flames

Duminică, 27 Octombrie:

- 16:00-16:15 - MGV

- 16:15-17:00 - Palatul Copiilor Adrian Baran

- 17:00-17:30 - Rapsozii Oltului

- 17:30-18:00 - Ansamblul Bujorul

- 18:00-20:00 - Constantin Enceanu și Taraful Virgil Iordache

- 20:00-21:00 - Vali Crăciunescu & Dan Bleumăn

- 21:00-22:00 - Clejanii

- 22:00-22:30 - Gods of Flames

Licitație anulată și contracte împărțite prin atribuire directă

Primăria Slatina a fentat legea în cazul licitației pentru organizarea ediției de anul acesta a Festivalului de umor „Oltenii și… restu’ lumii”, scrie publicaţia olt-alert.ro. Municipalitatea a fragmentat suma de bani destinată evenimentului, astfel încât să poată atribui, prin achiziție directă, mai multe contracte unor companii, după ce a anulat licitația inițială.

Primăria Slatina a scos la licitație contractul de achiziție publică pentru organizarea celei de-a XXVIII-a ediții a Festivalului de umor „Oltenii și… restu’ lumii” la începutul lunii septembrie. În cursă s-au înscris trei companii, însă, pe nepusă masa, autoritatea contractantă a anulat, în 16 octombrie, licitația, după ce aceasta ar fi fost contestată la Consiliul Național al Soluționării Contestațiilor (CNSC). Potrivit site-ului imperativ.ro, anularea licitației ar fi avut motive suspecte.

Reamintim că bugetul alocat în acest an evenimentului este de 700.000 lei, unul record.

Ulterior, fără să aștepte finalizarea procesului de soluționare a contestației, municipalitatea a decis să schimbe procedura de atribuire, alegând varianta atribuirii directe a achizițiilor prin fragmentarea sumei de bani alocate pentru organizarea evenimentului.

Comercianţii din Slatina acuză că nu sunt primiţi la festival

Mai mulți comercianți din Slatina au protestat miercuri, în Parcul Tineretului şi la Primăria Slatina, fiind nemulțumiți de faptul că organizatorii evenimentului le-au respins cererile fără a invoca un motiv plauzibil.

Protestatarii îl acuză pe organizator și de luare de mită, prețul de pornire pentru un spațiu în cadrul Festivalului Oltenii și Restu′ Lumii pornind de la 5.000 de euro, potrivit Olt Tv.

Organizatorul evenimentului este Cosmin Marinoiu, administratorul firmei SC MARCOMY EVENTS SRL, o societate care nici măcar nu apare în achizițiile directe organizate de Primăria Slatina pentru Festivalul Oltenii și Restu′ Lumii. 

Contactat de reporterii Olt Tv, Cosmin Marinoiu n-a reuşit să lămurească motivele care au stat la baza respingerii solicitării comercianților slătineni de a participa în cadrul acestui eveniment. Declarațiile sunt, totuși, puțin ambigue. Acesta ne spune că nu a primit nicio listă a comercianților care vor să facă parte din festival, dar, în același timp, afirmă că echipamentul protestatarilor nu respectă standardele impuse.

Primarul ales al Slatinei, Mario De Mezzo, spune - pentru sursa citată - exact opusul și neagă faptul că Primăria Slatina nu și-a îndeplinit sarcinile.

Finalul zilei a adus, totuși, o veste bună pentru comercianții care au protestat. Oamenii ne-au mărturisit că primarul ales, Mario De Mezzo, i-a contactat pentru a le spune că la mijloc a fost doar o neînțelegere. Concret, organizatorul nu a văzut lista trimisă de Primăria Municipiului Slatina si din acest fapt au fost create atâtea nemulțumiri. Cu toții au fost asigurați că lucrurile s-au rezolvat și că vor putea să își desfășoare activitatea comercială în cadrul Festivalului Oltenii și Restu′ Lumii.