Festivalul „Oltenii și Restul Lumii” Slatina, ediţia 28. Primar: Evaluez foarte serios posibilitatea să fie ultima ediție finanțată de Primărie

Ediţia cu numărul 28 a Festivalului „Oltenii şi Restul Lumii” a debutat vineri umbrită de anunţul primarului Slatinei că municipalitatea nu se va mai implica, în viitor, pentru organizarea acestui eveniment. Totodată, în această săptămână, alte scandaluri au învăluit festivalul: Primăria Slatina a fragmentat suma alocată evenimentului pentru a o atribui direct, după ce licitația inițială a fost anulată, iar miercuri comercianții locali au protestat din cauza respingerii nejustificate a cererilor de participare. Unii dintre aceştia ar fi făcut şi plângeri penale.


Festivalul a debutat, vineri, la Muzeul Judeţean Olt, unde actorul Romică Ţociu şi coregraful Marin Barbu – Nea Mărin au fost primiţi de autorităţile locale. Cu această ocazie, primarul Slatinei, învestit în funcţie chiar în dimineaţa zilei, a anunţat că aceasta este ultima ediţie a Festivalului „Oltenii şi Restul Lumii” în care Primăria Slatina se implică.

 Edilul a anunţat că vrea să vină cu un alt concept.

 Primăria Municipului Slatina finanțează acest festival încă de la începutul lui. Vă spun eu că acum 22 de ani mă ocupam de organizarea acestui festival ca angajat al Serviciului de Cultură, Tineret și Sport din cadrul Primăriei Municipului Slatina. Anul acesta Primăria Municipului Slatina susține acest festival cu o sumă istorică doar de șase ori mai mare decât cea a Consiliului Judeţean. (...)

 Evaluez foarte serios posibilitatea să fie ultima ediție finanțată de Primăria Municipului Slatina și să gândim un alt concept, anul viitor, dar vom vedea”, a spus el.

 Festivalul a continuat, conform tradiţiei de aproape trei decenii, cu Vama Oltenească de la Podul Olt.

 A urmat deschiderea Târgului Meşterilor Populari din Parcul Tineretului, unde mai multe formaţii de căluşari din judeţ au oferit momente de virtuozitate artistică.

 S-a continuat cu deschiderea Butoiului cu vin şi glume, la Mustăria „La căţeaua leşinată” şi inaugurarea Arenei umorului „Veniți de luați umor!”

 CJ Olt va continua să organizeze prestigiosul festival

 Vicepreşedintele CJ Olt, Ionuţ Ivan, a atras atenţia că primarul Slatinei a politizat Festivalul Oltenii şi Restu’ Lumii, atât prin declaraţii, cât şi prin fapte. Spre exemplu, municipalitatea a distribuit în cadrul evenimentului celebrul „paşaport de oltean”, rebrănduit în galben şi albastru, culorile partidului politic pe care primarul îl reprezintă. 

„Consiliul Judeţean, care organizează acest eveniment de 28 de ani, anunţă că acest Festival va continua şi vrem să tragem un semnal de alarmă despre acest Festival de talie naţională pe are vrem să-l menținem la acest nivel şi nu este un eveniment electoral așa cum a încercat să-l transforme, astăzi, Primăria Slatina. A distribuit "pașapoarte de oltean" în culori politice! Vreau să le atrag atenţia cu privire la lipsa de profesionalism!”, a declarat Ionuţ Ivan.


  • Foto Festivalul „Oltenii și Restul Lumii” Slatina, ediţia 28. Primar: Evaluez foarte serios posibilitatea să fie ultima ediție finanțată de Primărie


 Totodată, reprezentantul CJ Olt i-a atras atenţia noului primar că şi-a început mandatul cu stângul, făcând referire la faptul că Primăria Slatina a fragmentat suma alocată evenimentului pentru a o atribui direct, după ce licitația inițială a fost anulată, iar miercuri comercianții locali au protestat din cauza respingerii nejustificate a cererilor de participare. Unii dintre aceştia ar fi făcut şi plângeri penale.

 „Zilele trecute, am văzut cel mai mare scandal legat de organizarea acestui Festival pe partea de spectacol și comercianți, parte de care se ocupă Primăria Slatina. Este un scandal care înțeleg că s-a lăsat şi cu plângeri penale.

 Atrag atenţia noulului primar, care şi-a depus astăzi jurământul la Judecătorie, nu printr-o şedinţă publică la care slătinenii puteau să participe, că a început cu stângul acesta mandat. L-a început cu scandal şi cu plângeri penale”, a mai spus Ivan.

 Consiliul Judeţean a anunţat că va duce mai departe tradiţia organizării Festivalului „Oltenii şi Restu’ Lumii”.

 „Ne pare rău că acest Festival a fost implicat în astfel de scandaluri şi anunţăm că din anul 2025, acest Festival va fi oroganizat doar de Consiliul Judeţean, împreună cu instituțiile de cultură din subordine”, a conchis Ionuţ Ivan.

 Context

 Primăria Slatina a fentat legea în cazul licitației pentru organizarea ediției de anul acesta a Festivalului de umor „Oltenii și… restu’ lumii”, scrie publicaţia olt-alert.ro. Municipalitatea a fragmentat suma de bani destinată evenimentului, astfel încât să poată atribui, prin achiziție directă, mai multe contracte unor companii, după ce a anulat licitația inițială.

 Primăria Slatina a scos la licitație contractul de achiziție publică pentru organizarea celei de-a XXVIII-a ediții a Festivalului de umor „Oltenii și… restu’ lumii” la începutul lunii septembrie. În cursă s-au înscris trei companii, însă, pe nepusă masa, autoritatea contractantă a anulat, în 16 octombrie, licitația, după ce aceasta ar fi fost contestată la Consiliul Național al Soluționării Contestațiilor (CNSC). Potrivit site-ului imperativ.ro, anularea licitației ar fi avut motive suspecte.

 Reamintim că bugetul alocat în acest an evenimentului este de 700.000 lei, unul record.

 Ulterior, fără să aștepte finalizarea procesului de soluționare a contestației, municipalitatea a decis să schimbe procedura de atribuire, alegând varianta atribuirii directe a achizițiilor prin fragmentarea sumei de bani alocate pentru organizarea evenimentului.

 Mai mulți comercianți din Slatina au protestat miercuri, în Parcul Tineretului şi la Primăria Slatina, fiind nemulțumiți de faptul că organizatorii evenimentului le-au respins cererile fără a invoca un motiv plauzibil.

 Protestatarii îl acuză pe organizator și de luare de mită, prețul de pornire pentru un spațiu în cadrul Festivalului Oltenii și Restu′ Lumii pornind de la 5.000 de euro, potrivit Olt Tv.

 Organizatorul evenimentului este Cosmin Marinoiu, administratorul firmei SC MARCOMY EVENTS SRL, o societate care nici măcar nu apare în achizițiile directe organizate de Primăria Slatina pentru Festivalul Oltenii și Restu′ Lumii.

 Program

 Programul serii de vineri:

 Orele 19,00 – 20,00: MOMENT UMORISTIC RADU PIETREANU.

Orele 20,00 – 21,00: CONCERT HORIA BRENCIU & BAND.

Orele 21,00 – 22,00: MOMENT ARTISTIC CU FĂCLII SUSȚINUT DE GODS OF FLAMES.

 Programul zilelor de sâmbătă şi duminică

 SÂMBĂTĂ – 26 octombrie 2024

Orele 10,10 – 21,00: TÂRGUL MEŞTERILOR POPULARI.

Orele 10,00 – 10,20: EXPOZIŢIE DE CARICATURĂ In memoriam Gabriel BRATU

Orele 10,20 – 10,40: EXPOZIŢIE DE CARICATURĂ Gogu NEAGOE

Orele 10,40 – 11,00: EXPOZIŢIE DE CARICATURĂ Marian AVRAMESCU

Orele 11,15 – 11,30: FESTIVITATEA DE PREMIERE A CONCURSULUI NAȚIONAL DE EPIGRAMĂ ȘI VOLUM DE UMOR.

Orele 11,30 – 11,35: LANSAREA TEMELOR PENTRU DUELUL EPIGRAMISTIC.

Orele 11,40 – 12,15: MINI-CONFERINȚĂ Marian NENCESCU: „Despre spiritul oltenesc în literatură și artă – ficțiune și realitate”;

LANSARE CĂRȚI: Marian NENCESCU „Specific și diversitate. Lecturi filozofice”; Elena MITRU (SUA) „Covi jurnal” (însemnări jurnalistice, ediție bilingvă română-engleză); „Arta în conversație II” (interviuri cu artiști plastici din țară și străinătate, inclusiv cu artiști locali și județul Olt); Cărțile premiate în cadrul concursului de creație literară (Epigramă, Fabulă și Proză scurtă umoristică).

Orele 12,15 – 13,00: DUELUL EPIGRAMISTIC și FESTIVITATEA DE PREMIERE.

Orele 13,00 – 13,15: VERNISAJ EXPOZIȚII DE CARICATURĂ: caricaturiștii din festival + concursul naţional de caricatură.

FESTIVITATE DE PREMIERE SECȚIUNEA CARICATURĂ.

Orele 15,01 – 17,00: ATELIERE DESCHISE PENTRU DEMONSTRAȚII MEȘTEȘUGĂREȘTI.

Orele 15,01 – 17,00: BIROURILE DE PAȘAPOARTE DE OLTEAN. BIROUL DE ATRIBUIRE FUNCȚII ȘI (I)RESPONSABILITĂȚI

Orele 16,00 – 17,00 PREZENTAREA PUBLICĂ A PREMIANȚILOR:

- Secțiunea Epigramă;

- Secțiunea literatură umoristică;

- Secțiunea Fabulă;

- Secțiunea Caricatură.

MOMENTE DE DIVERTISMENT CU EPIGRAMIȘTI, FABULIȘTI, SCRIITORI DE UMOR etc.

Orele 16,00 – 18,00: SPECTACOL OFERIT DE COPII ȘI TINERI TALENTAȚI DIN SLATINA ȘI JUDEȚUL OLT.

Orele 18,00 – 19,00: CONCERT TRUPA ALUTUS.

Orele 19,00 – 20,00: RECITAL NICOLETA NUCĂ.

Orele 20,00 – 21,00: CONCERT HOLOGRAF.

Orele 21,00 – 22,00: SPECTACOL GODS OF FLAMES.

DUMINICĂ - 27 octombrie 2024

Orele 10,10 – 21,00: TÂRGUL MEȘTERILOR POPULARI.

Orele 16,00 – 18,00: SPECTACOL OFERIT DE COPII ȘI TINERI TALENTAȚI DIN SLATINA ȘI JUDEȚUL OLT.

Orele 18,00 – 20,00: SPECTACOL CONSTANTIN ENCEANU și TARAFUL VIRGIL IORDACHE.

Orele 20,00 – 21,00: CONCERT VALI CRĂCIUNESCU și DAN BLEUMAN.

Orele 21,00 – 22,00: CLEJANII.

Orele 22,00 - 22,30: SPECTACOL GODS OF FLAMES.

Orele 22,30: ÎNCHIDEREA FESTIVALULUI.