Figurina de aur veche de peste 5.000 de ani, descoperită la Ghimpețeni, supusă testelor avansate la Institutul Măgurele

Idolul de aur din Eneolitic, piesă din cultura Gumelniţa descoperită la Ghimpețeni, considerat un posibil unicat în România, a fost supus la analize complexe la Institutul de la Măgurele, cu rezultate ce confirmă importanța sa istorică


Piesa unicată a fost descoperită, în această toamnă, cu ajutorul unui detector de metale.

 „Idolul antropomorf din aur descoperit la Ghimpețeni (jud. Olt) de către domnul Adrian Manea, cu ajutorul unui detector de metale, a ajuns azi la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară "Horia Hulubei" Măgurele. Spectaculoasa piesă, care datează din Eneolitic (cultura Gumelnița), foarte probabil unicat cel puțin pentru spațiul românesc, a fost supusă la patru tipuri de analize, iar după câteva ore de muncă, rezultatele sunt pe măsura importanței sale. În viitor obiectul va fi publicat cu toate detaliile, însă până atunci mai este mult de lucru. Mulțumim colaboratorilor și prietenilor noștri de la IFIN-HH, și în primul rând lui Dragoș Mirea pentru munca depusă”, a explicat Florin Ciulavu, arheolog în cadrul Muzeului Judeţean Olt.

Adrian Laurențiu Manea, un tânăr de 37 de ani din comuna Nicolae Titulescu și șofer de tir, a descoperit obiectul rar de 20 de grame de aur, vechi de aproape 5.500 de ani. De peste un an și jumătate, el caută artefacte folosind un detector de metale. Așa a găsit și figurina antropomorfă din aur, într-o pădure din apropierea localității Ghimpețeni. După ce a postat o poză cu obiectul pe o pagină de Facebook dedicată pasionaților de detecții, utilizatorii i-au sugerat că ar putea fi o amuletă purtată de căpetenii.