Firma care deţine Winmarkt Slatina se retrage din România. A început să-şi vândă centrele comerciale

Grupul italian Imobiliare Grande Distribuzione (IGD), unul dintre cei mai importanți jucători din real estate, intrat în urmă cu 17 ani pe piața locală prin preluarea rețelei de centre comerciale Winmarkt, a vândut primul mall din România, scopul final fiind vânzarea întregii afaceri locale, scrie Profit.ro.


Italienii anunță că au vândut acum centrul comercial din Cluj-Napoca, cu 8,3 milioane euro.

Activul are o suprafață închiriabilă brută de 7.873 m2, peste 11 mii m2 suprafață totală și include 35 de magazine, printre care Carrefour, dm-drogerie markt, Pepco și Dr. Max. Construit în 1983, centrul este amenajat pe trei niveluri și atrage 267 de mii de vizitatori pe lună. Tranzacția reprezintă primul rezultat concret al activităților de dezinvestire a activelor „non-core”. Scopul este finalizarea dezinvestirii întregului portofoliu românesc, transmite Roberto Zoia, CEO și director general al IGD.

„Compania va continua cu hotărâre în implementarea unui program care are ca obiectiv, așa cum am văzut, consolidarea structurii noastre de capital și financiar și menținerea fermă a concentrării pe piața italiană”, spune acesta. În 2023, Profit.ro a anunțat că IGD a selectat mai multe active secundare în vederea vânzării, printre care și portofoliul din România, estimând încasări de 180 până la 200 de milioane de euro. Compania intenționează să utilizeze banii obținuți pentru a-și reduce datoriile.

  • 14 centre comerciale, dintre care unul în Slatina

IGD deține 14 centre comerciale și o clădire de birouri pe piața locală, portofoliu evaluat la peste 163 milioane euro. Centrele sunt amplasate în Cluj-Napoca (vândut acum), Bistrița, Piatra Neamț, Vaslui, Galați, Tulcea, Brăila, Buzău, București, Ploiești, Alexandria, Slatina (fostul Magazin "Oltul"), Râmnicu Vâlcea, Turda. Vânzarea potențială a centrelor comerciale Winmarkt a fost inclusă în planul de afaceri al IGD pentru perioada 2022-2024.

“Este vorba de active care nu fac parte din portofoliul de bază din Italia: prin urmare, luăm în considerare Winmarkt, precum și trei hipermarketuri de sine stătătoare din Italia și trei parcele de teren”, a declarat anterior Roberto Zoia.

IGD a preluat centrele comerciale Winmarkt în 2008, în parteneriat cu compania Inpartner Investitori & Partner Immobiliari, pentru 182,5 milioane de euro, de la fondurile de investiții Ivington Interprises Limited și Broadhurst Investments Limited, reprezentate în România de Andrei Siminel. Ulterior, în 2010, grupul italian a devenit acționar unic al rețelei, prin achiziția acțiunilor deținute de compania Inpartner Investitori & Partner Immobiliari, pentru 21 milioane euro.