Florin Cîrstea, noul primar din Brebeni, a depus jurământul

Florin Cîrstea (PSD) a depus, duminică, jurământul pentru primul mandat de primar al comunei Brebeni.


Alături de el, în cadrul unei ceremonii solemne, au depus jurământul şi mai mulţi dintre consilierii locali, aleşi în urma scrutinului din 9 iunie. Înainte de ceremonie, s-a ţinut un moment de reculegere în memoria consilierului AUR Iulian Iosif, care a decedat recent în urma unui accident rutier.

„Suntem în sală oameni care vom conduce destinele acestei localităţi şi avem invitaţi persoane din toate domeniile profesionale. Eu zic că vom avea un consiliu local, așa cum n-a mai fost de ani de zile în comuna Brebeni. Este un consiliu care are în competenţă oameni pregătiţi, oameni cu experienţă: ingineri, cadre militare, antreprenori. Sunt oameni care aduc plusvaloare şi care ne vor ajuta să ducem la bun sfârşit proiectele începute şiurmătoarele proiecte pentru binele comunităţii. Vom beneficia şi de expertiza domnului primar Ivan Marin, care de astăzi este consilier”, a declarat primarul Cîrstea.


  • Foto Florin Cîrstea, noul primar din Brebeni, a depus jurământul
  • Foto Florin Cîrstea, noul primar din Brebeni, a depus jurământul
  • Foto Florin Cîrstea, noul primar din Brebeni, a depus jurământul


La ceremonia de depunere a jurământului a fost prezent şi vicepreşedintele CJ Olt Virgil Delureanu.

„Consilierilor aleşi la scrutinul din 9 iunie le urez succes şi multe proiecte pentru comuna Brebeni. De asemenea, aş dori să mulțumesc şi fostului primar, împreună cu echipa pe care a avut-o şi cu care a făcut lucruri bune pentru Brebeni. Lucruri, pe care domnul primar Cîrstea le va duce la bun sfârşit şi o să vină cu alte proiecte şi alte realizări pentru comuna dumneavoastră”, a declrat Delureanu.

Florin Cîrstea a fost ales în funcţia de primar al comunei Brebeni cu 55.48% din voturi.