Fostul primar Gheorghe Anghel, Veselin, Georgescu şi Puiu Florea, stăpâni peste echipă

În ciuda parcursului bun din Liga a III-a, FC Caracal străbate o perioadă dificilă, viitorul echipei fiind unul incert. Părţile implicate aruncă pisica moartă dintr-o curte în alta, iar după o săptămână de dezbateri situaţia nu este nici pe departe rezolvată.

Conform actelor de la club, FC Caracal aparţine fostului primar Gheorghe Anghel, fostului director de la IGO Caracal, Stelian Veselin, lui Cristian Georgescu şi lui Puiu Florea. În timp ce Stelian Veselin spune că el şi ceilalţi trei acţionari îşi doresc să cedeze echipa Consiliului Local, consilierii locali susţin că nu există temei legal pentru ca divizionara C să fie preluată şi finanţată de autorităţile locale. Primarul din Caracal, Eduard Ciocăzanu, a confirmat că au avut loc discuţii în cadrul şedinţei CL privind soarta divizionarei C.

 

„În şedinţa Consiliului Local de astăzi (n. red. - joi) s-a dezbătut problema echipei de fotbal. Noi nu am făcut altceva decât să respectăm nişte protocoale, eu nu m-am implicat în viaţa echipei. Eu am promis că respect toate înţelegerile atâta timp cât noi suntem acţionari, iar CL nu este implicat, aşa cum s-a spus. Nu s-a ajuns la nicio înţelegere”, a spus primarul Eduard Ciocăzanu.

Consilierul din Caracal Lucian Bondrescu spune că echipa aparţine celor patru persoane private şi susţine că legea nu permite ca Primăria Caracal să finanţeze o grupare de fotbal care evoluează în Liga a III-a.

 

„Echipa aparţine fostului primar Gheorghe Anghel, lui Veselin şi Cristi Georgescu şi lui Puiu Florea, care au înfiinţat o asociaţie pe Legea 26/2000. CL şi Primăria Caracal nu sunt părţi în această asociaţie. La iniţiativa domnului primar, CL s-a întâlnit cu o parte din cei patru ca să vadă dacă există o soluţie legală ca autorităţile locale să sponsorizeze echipa. Legea nu permite ca primăria să sponsorizeze echipa de fotbal, poate ajuta doar activităţi sportive destinate amatorilor. Caracalenii, presa, sportivii, toţi au fost minţiţi că este echipa CL, însă din documente reise clar cine sunt proprietarii. Au fost discuţii colaterale ca să găsim soluţii, dar nu există posibilitatea de finanţare din partea CL. CL nu a avut nicio legătură cu această echipă, nu a sponsorizat-o direct. Echipa de fotbal aparţine celor patru şi se pot ocupa mai departe de ea, ei decid ce fac cu ea”, a spus consilierul Lucian Bondrescu.

Dacă cele patru persoane private nu vor mai continua la echipă şi nu vor asigura bugetul, iar CL nu se va implica, există riscul ca formaţia caracaleană să nu se înscrie în Liga a III-a în noua ediţie de campionat.