Fostul viceprimar al Slatinei, Gigi Vîlceleanu, pierde procesul în care contesta excluderea sa din Partidul Social Democrat.
Zilele trecute, Tribunalul Olt a respins cererea lui Gigi Vîlceleanu prin care contesta excluderea din PSD. Decizia nu este încă definitivă.
„Admite excepţia prematurităţii cererii. Respinge cererea ca prematur introdusă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Olt. Pronunţată azi, 05.11.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei”, se arată în încheierea instanţei.
Gigi Vîlceleanu a fost exclus din PSD după ce şi-a asigurat un post foarte bine plătit în cadrul Clubului Sportiv Municipal (CSM) Slatina, fără acordul partidului.
Între timp, potrivit unor surse politice, Gigi Vîlceleanu a schimbat echipa politică şi în această perioadă face campanie electorală pentru candidaţii PNL.
După excluderea sa din partid, preşedintele PSD Olt Marius Oprescu afirma că Gigi Vîlceleanu va încerca să-şi folosească votul din noul consiliu local pentru a-şi „salva pielea”.
„Vîlceleanu are calitatea de consilier local la Slatina şi viitor consilier. În condițiile în care nu a acceptat să-şi dea demisia din aceste două funcţii, l-am exclus din partid. De astăzi începe procedura de a-l demite şi din cele două funcţii. Nu va fi o procedură simplă pentru că în Codul Administrativ sunt prevăzute anumite etape. Dar, cu tot riscul mergem înainte, pentru că nu se poate altfel. Probabil că urmăreşte să folosească această funcţie ca o eventuală negociere, să-şi salveze pielea, şi probabil membrii familiei. Altfel nu văd de ce să te agăţi de o funcţie de consilier local că mari beneficii nu-ţi aduce. Cred că va încerca să o folosească ca pe un instrument de negociere. Vom vedea!”, declara Oprescu.
Gigi Vîlceleanu a fost validat pentru un nou mandat în Consiliul Local Slatina.