FOTO. Accident pe Centura de Nord a Craiovei. Trafic rutier blocat, după un carambol cu cinci autovehicule

Grav accident pe Centura de Nord a Craiovei, în care sunt împlicate cinci autovehicule, două dintre acestea fiind auto-platforme. 

Potrivit Centrului Infotrafic al IGPR, patru persoane sunt rănite şi au necesitat transportul la spital. 

„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este oprit temporar pe DN 65F (Centura de Nord a municipiului Craiova), județul Dolj, din cauza unui accident în care au fost implicate cinci autovehicule, dintre care două ansambluri rutiere. În urma coliziunii față-spate dintre acestea, patru persoane rănite au necesitat transportul la spital. Se estimează reluarea circulației după ora 15.00”, a transmis Centrul INFOTRAFIC.

ISU Dolj a intervenit cu o autospecială de descarcerare, o autospeciala de stingere și echipaje medicale.

„La sosirea forțelor, o persoană este conștientă cooperantă, încarcerată, se lucrează la deblocare victimei si acordare de prim ajutor medical”, arată ISU Dolj.

  • Foto FOTO. Accident pe Centura de Nord a Craiovei. Trafic rutier blocat, după un carambol cu cinci autovehicule

Foto cover: INFO TRAFIC CRAIOVA ȘI DOLJ