Din primele date, incendiul se manifestă la parterul şi etajul I al imobilului de pe strada Trandafirilor, din Slatina.
Incendiul a pornit dintr-un izolator, în care se afla un pacient în sevraj, care ar fi dat foc.
În interior erau 37 de pacienţi, care au fost evacuaţi. Patru pacienţi şi un cadru medical au fost transportaţi la UPU Slatina, fiind în afara pericolului.