Două persoane şi-au pierdut viaţa, marţi, într-un accident rutier produs pe drumul judeţean DJ 654A, în localitatea Stoicăneşti.
În accident au fost implicate un autoturism şi un utilaj agricol. La fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale, dar și echipaje de polițiști.
Potrivit poliţitşilor, conducătorul utilajului agricol se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Un dosar penal a fost deschis, în urma accidentului. Totodată, el nu avea permis de conducere.
"Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două vehicule, respectiv un utilaj agricol condus de către un bărbat, de 61 de ani, din comuna Mărunței și un autoturism condus de către un bărbat, de 76 de ani, din municipiul Timișoara.
În urma evenimentului rutier, conducătorul auto și un pasager au decedat, iar două femei, pasagere în același autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la o unitate spitalicească.
Conducătorul utilajului agricol a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că bărbatul de 61 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere", transmite IPJ Olt.