Handbalista Rebeca Necula a semnat cu SCM Râmnicu Vâlcea

Aflată în ultimele şase luni de contract cu CSM Slatina, handbalista în vârstă de 19 ani, Rebeca Necula, sosită în urmă cu două sezoane de la Universitatea Cluj, a semnat cu SCM Râmnicu Vâlcea. Oficialii formaţiei vâlcene au anunţat transferul talentatei handbaliste.

Coordonatorul de joc al echipei de handbal CSM Slatina, Rebeca Necula, se desparte în această vară de CSM Slatina. Jucătoarea convocată în premieră la naţionala de senioare, pentru acţiunea care se desfăşoară în această perioadă la Bistriţa-Năsăud, a semnat deja cu SCM Râmnicu Vâlcea.

 Transferul tinerei handbaliste este anunţat de clubul din Vâlcea.

Rebeca Necula, jucătoare selecționată în premieră pentru prima reprezentativă la nivel de senioare, vine la Râmnicu Vâlcea din această vară. Noul nostru centru, care are deja experiența Ligii Florilor, a evoluat pentru naționala de tineret a României la Mondialul de anul trecut din Slovenia, unde a fost una dintre jucătoarele de bază ale reprezentativei noastre, având evoluții foarte bune. La nivel de seniori a mai activat pentru CS Universitatea Cluj și CSM Slatina. Joacă pe postul de coordonator de joc și se alătura formației noastre pentru minim doua sezoane. Sportiva este născută în Brașov, pe 17 mai 2003", este anunţul celor de la SCM Râmnicu Vâlcea. 

Rebeca Necula confirmă plecarea de la Slatina, în aceeaşi postare.

„Mă bucură mult faptul că voi face parte din echipa SCM Râmnicu Vâlcea. Este o formaţie puternică, unde voi avea, cu siguranţă, multe de învăţat. Aştept cu nerăbdare să îmi cunosc viitoarele colege, alături de care voi munci pentru realizarea obiectivelor propuse. De asemenea, abia aştept să întâlnesc şi să joc în faţa publicului vâlcean, care este pur şi simplu extraordinar", este declaraţia Rebecăi Necula, în postarea pe pagina de Facebook a SCM Râmnicu Vâlcea.