Tradiţia spune că „de Ignat”, adică pe 20 decembrie, gospodarii taie porcii în bătătură. Acest sacrificiu este însoţit de un întreg ritual şi de o serie de superstiţii. Astfel, se spune că în noaptea de Ignat, porcul visează că urmează să fie sacrificat, iar în ziua tăierii acestuia, în casele oamenilor nu se face altceva decât prepararea produselor din carne de porc. Acest obicei este unul cu obârşii precreştine, fiind un ritual al morţii şi al renaşterii, arată adevărul.ro.
De altfel, numele Ignat - ignis înseamnă „foc”, iar focul este cel care purifică animalul tăiat în această zi. Preoţii ortodocşi atrag atenţia că între Sfântul Ignatie Teoforul (cinstit pe 20 decembrie) şi obiceiul sacrificării porcului nu există nicio legătură. Ceea ce fac românii, tradiţional, se suprapune doar peste o sărbătoare religioasă, iar acest obicei păgân a fost asimilat de către creştini. De altfel, viaţa sfântului nu are nicio tangenţă cu sacrificarea porcilor.
Cu toate acestea, oamenii au inserat simboluri creştine în ritualul tăierii porcului. Aşa se regăsesc zone din ţară unde copiii sunt însemnaţi cu semnul crucii cu sângele animalului sacrificat sau alte zone unde porcului i se face o cruce pe frunte după ce este pârjolit şi spălat.
Legenda lui Ignat
În schimb, în tradiţie se consemnează un alt Ignat, care a ajuns sfânt după săvârşirea unei crime. Acest Ignat şi-ar fi omorât tatăl, din greşeală, chiar în timp ce tăia porcul. Omul şi-a îngropat părintele, l-a plâns, i-a făcut pomeni, apoi a plecat în lume, plin de regrete. Ignat ajunge, la un moment dat, să-şi spovedească păcatul unui preot. Slujitorul i-a zis să facă o luntre cu care să treacă oamenii peste un râu fără să le ceară nimic în schimb şi să îngroape un tăciune şi să aştepte să răsară din el o tufă. Toate acestea le face Ignat, apoi omul se însoară şi se stabileşte cu familia în apropierea acelei ape unde făcuse luntrea. După multă vreme, într-o noapte, bărbatul aude strigăte de ajutor de pe celălalt mal, dar când merge acolo nu găseşte nimic. Întors acasă, aude din nou strigăte, iar de data aceasta, pe partea cealaltă de apă găseşte doi bătrâni pe care-i adăposteşte în locuinţa sa. Aici, Ignat îşi deschide sufletul şi le mărturiseşte crima pe care o făcuse în tinereţe.
Tradiţia spune că cei doi bătrâni erau chiar Dumnezeu şi Sfântul Petru. Aceştia au observat sărăcia din casa lui Ignat şi fac o minune, astfel că sub un ştergar, soţia bărbatului găseşte o pâine caldă. A fost momentul în care Ignat a realizat cine sunt oaspeţii săi. Dumnezeu i-ar fi zis să-i urmeze pe ei, asigurându-l că va avea El grijă de soţia şi copiii săi. La plecare, Ignat observă că din tăciunele plantat răsărise o tufă înverzită. Era semnul iertării păcatului. În continuare, legenda lui Ignat spune că cei trei călători s-au întâlnit, după mulţi ani de pribegie, cu o trăsură în care erau doi boieri. Întrebat de Dumnezeu dacă-i recunoaşte pe boieri, Ignat spune că nu, moment în care i se atrage atenţia că cei doi sunt copiii săi. Ignat intră în vorbă cu ei, iar tradiţia spune că a plecat însoţit de cei doi fii.
Superstiţii de Ignat
1. Femeile pisează grâu ca să aibă de împărţit la Crăciun. Se fac un fel de turte, „Cârpele Domnului”, cu miere şi nuci care se mănâncă în ajunul Crăciunului.
2.Ignat vindecă porcii de boală rea şi tot el este cel care vine să le anunţe moartea şi să le ia sufletele.
3.Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngraşă pentru că în această noapte îşi visează cuţitul.
4.În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină.
5.Copiii se mânjesc cu sânge de porc pe frunte ca să fie rumeni şi sănătoşi tot anul.
6.Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătură sau să rupă rufele peste an.
7.Cine nu taie porcul în această zi, i-l mânâncă lupul în cocină.
8.Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă.
Cine este Sfântul Ignatie Teoforul
Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul este pomenit de Biserica ortodoxă pe 20 decembrie. Numele de „Teoforul” înseamnă „cel care a fost purtat de Dumnezeu” sau „cel care Îl poartă pe Dumnezeu”. Prima semnificaţie a numelui său face referire la o întâmplare din copilăria lui Ignatie, consemnată doar de tradiţia bisericească. Copilul Ignatie este copilul pe care Iisus l-a luat în braţe şi l-a dat ca pildă de smerenie ucenicilor Săi, zicând: „De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18, 2-4). Se presupune că Sfântul Ignatie a fost hirotonit episcop al Antiohiei de către Apostolul Petru, fiind al treilea episcop al Antiohiei. A murit la Roma, în jurul anului 110, fiind aruncat în arena leilor la porunca împăratului Traian.
Împăratul l-a descoperit pe Ignatie în trecerea sa prin Antiohia şi, deoarece sfântul nu a vrut să se lepede de credinţa sa, l-a întemniţat, apoi a dat poruncă să fie dus la Roma. După ce leii i-au sfâşiat trupul, i-au rămas numai oasele pe care le-au luat creştinii şi le-au dus în Antiohia. În ţara noastră, părticele din moaştele Sfântului Ignatie Teoforul se află la Schitul Darvari din Capitală, în Catedrala episcopală din Galaţi, dar şi la Mănăstirea Tismana.
