Primăria Municipiului Caracal anunță finalizarea cu succes a proiectului de modernizare și extindere a sistemului de iluminat public, demarat în urmă cu un an.
Proiectul, finanțat din fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 1 milion de euro, a avut ca principal obiectiv creșterea eficienței energetice și reducerea costurilor cu energia electrică.
În urma implementării, costurile facturilor pentru iluminatul public au scăzut cu peste 40%, potrivit declarației primarului Ion Doldurea. De asemenea, rețeaua de iluminat a fost extinsă în zonele care nu beneficiau de o iluminare adecvată, contribuind astfel la creșterea siguranței și confortului cetățenilor.
Printre lucrările efectuate se numără montarea a 2046 de corpuri de iluminat LED cu eficiență ridicată, instalarea de puncte de aprindere, cutii de distribuție și de trecere, precum și rețele electrice de joasă tensiune, subterane sau aeriene. Totodată, au fost amplasate fundații, stâlpi, console, conductoare, izolatoare și echipamente moderne de comandă, automatizare și măsurare, menite să optimizeze consumul de energie și funcționarea sistemului.
„Prin acest proiect, nu doar că am realizat economii importante, dar am și modernizat infrastructura orașului, oferind locuitorilor un iluminat public eficient, sigur și modern”, a precizat edilul.