Garda de Mediu Olt a sesizat poliţia după ce a descoperit incendieri ilegale de deșeuri pe un teren din Slătioara
Comisarii de mediu spun că este vorba despre cabluri electrice care erau incendiate în vederea recuperării metalului din ele.
„In urma unei sesizări primite cu privire la incendierea repetată a unor deșeuri pe un teren de pe raza UAT Slătioara, GNM-CJ Olt a verificat zona și s-a constatat că faptele se confirmă. Au fost gasite mai multe zone unde s-au incendiat deșeuri in spatele str.Unirii, gasindu-se la fața locului deșeuri reciclabile și deșeuri de cabluri electrice. Din aprecierea comisarilor GNM-CJ Olt, deșeurile de cabluri electrice au fost depozitate in această zonă (in zona puțin vizibilă) in vederea incendierii acestora pentru recuperarea metalului.
Pentru că la fața locului nu s-au putut identifica persoanele care au colectat aceste deșeuri s-a luat masura confiscării deșeurilor de cabluri electrice și predarea acestora către societăți autorizate.
De asemenea, a fost intocmită sesizare penală către IPJ Olt cu privire la încălcarea prevederilor OUG 92/2021 in această zonă in vederea identificării persoanelor care realizează aceste fapte si tragerea acestora la răspundere conform prevederilor legale”, transmite GNM-CJ Olt.