Un bărbat în vârstă de 38 de ani a fost reținut și plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, după o altercație violentă în Slatina, în urma căreia un tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit poliţiştilor, incidentul s-a produs în noaptea de 7 spre 8 februarie, în jurul orei 00.30. Un bărbat în vârstă de 45 de ani și un tânăr de 25 de ani, ambii din municipiul Slatina, ar fi provocat scandal într-o sală de jocuri de noroc din localitate, determinând o angajată să solicite sprijinul a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 38 de ani, care le-ar fi cerut celor doi să părăsească sala.
Ulterior, în afara sălii, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul în vârstă de 45 de ani ar fi scos un cuţit și i-ar fi deteriorat geaca unuia dintre cei patru bărbați, după care ar fi fugit.
Cei patru l-ar fi urmărit și l-ar fi ajuns din urmă pe strada Crișan, unde l-ar fi agresat fizic.
În urma incidentului, bărbatul de 45 de ani a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina pentru îngrijiri medicale.
Bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost reţinut de poliţişti, însă ulterior a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
„În acest caz, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.
După administrarea probatoriului, la data de 8 februarie a.c., pe numele unui bărbat de 38 de ani a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.
În cursul zilei de 9 februarie a.c., bărbatul reținut a fost prezentat Judecătoriei Slatina, care a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile față de acesta.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale, urmând a fi dispuse măsurile legale”, transmite IPJ Olt.