Alina Bica și Ioan Bene, doi dintre fugarii celebri ai României, au fost prinși de polițiști în Italia

Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, urmărită internațional cu mandat european pentru infracțiunea de favorizarea infactorilor, și Ioan Bene, de asemenea condamnat în România și urmărit internațional, au fost prinși de polițiștii din Italia, ei urmând să fie aduși în țară.


„Alina Bica Mihaela, urmărită internațional, cu mandat european, pentru infracțiunea de favorizarea infactorilor, fiind condamnată la 4 ani, și Bene Ioan, urmarit internațional cu mandat de arestare, fiind condamnat 6 ani și 2 luni pentru fals în înscrisuri și uz de fals, sunt în custodia colegilor din Italia. Vor fi prezentați unei instanțe care va dispune demersurile de a-i aduce în țară. Au fost descoperiți în aceeași zonă”, a anunțat vineri seara inspectorul-șef al Poliției Române, Liviu Vasilescu, potrivit digi24.ro.

Poliția Română a dat-o în urmărire pe fosta șefă DIICOT Alina Bica la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, după ce instanța supremă i-a respins apelul, iar aceasta a rămas cu pedeapsa de 4 ani de închisoare cu executare. Alina Bica, judecată în mai multe dosare, a plecat din țară în 2018, înainte ca procesele sale să se încheie. Ea a mers mai întâi în Costa Rica, unde, la un moment dat a fost fotografiată în compania Elenei Udrea. Alina Bica a fost reținută la un moment dat în Costa Rica, dar ulterior a fost eliberată.

Ministrul justiției, Cătălin Predoiu, spunea în noiembrie anul trecut că Alina Bica s-ar afla în Spania și că statul român va face demersuri pentru extrădare.

Alina Bica a fost secretar de stat în perioada mandatelor anterioare deţinute la Ministerul Justiţiei de Cătălin Predoiu.

În ceea ce-l privește pe omul de afaceri Ioan Bene, acesta a fost dat în urmărire la data de 31 ianuarie 2018 după ce s-a sustras încarcerării. Curtea de Apel Cluj îl condamnase la 3 ani şi 8 luni închisoare în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi trebuia să fie încarcerat la Penitenciarul Gherla. Până la anunțul autorităților de vineri, au mai existat în presa locală informații că el ar fi în Italia.