Cum ne păcăleşte CEZ-ul pe banii noştri: Manevre cu facturile la energie

Obligarea, de către ANRE, a furnizorului de gaze naturale GDF Suez Energy România de a nu mai cere plata în avans a gazelor livrate clienţilor este valabilă şi în cazul distribuitorului de energie electrică în Oltenia, CEZ România, care, deşi legislaţia în domeniu prevede posibilitatea de a factura doar energia consumată, continuă să transmită avize de plată pentru consumul estimat. Asta în ciuda faptului că din Olt au plecat mai multe solicitări către distribuitorul de electricitate să revină la procedeul clasic de facturare. De altfel, ANRE a notificat compania distribuitoare de electricitate să renunţe la o asemenea practică, în caz contrar urmând să fie amendată. Pe de altă parte, nu foarte mulţi consumatori ştiu că îşi pot schimba în orice moment furnizorul, fără niciun fel de cost.

Consumatorii de gaze naturale din jumătatea de sud a ţării deserviţi de GDF Suez Energy România nu vor mai plăti, de luna viitoare, consumul estimat pe care compania îl cuprindea în facturi. Distribuitorul nu a luat de bunăvoie această decizie, ci după ce a fost amendat de Agenţia Naţională de Reglementare a Energiei. Manevra la care GDF Suez Energy România renunţă este folosită de ani buni şi de CEZ, distribuitorul de energie electrică în partea de sud a ţării care, deşi i s-a cerut, oficial, de mai multe ori să factureze doar energia consumată, de fiecare dată a adoptat o atitudine impertinentă faţă de cei care i-au cerut acest lucru, în majoritate pensionari.

 

Reprezentanţii CEZ Vânzare la nivel local au fost în mai multe rânduri chemaţi la discuţii pe această temă la Prefectura Olt, care a mediat dezbaterile între oficialii companiei şi reprezentanţii pensionarilor, cei mai aprigi susţinători la revenirea facturării pe baza energiei consumate, nu pe cea a energiei estimat. De fiecare dată, reprezentanţii companiei au invocat prevederile legislaţiei şi regulamentul în domeniu. Ei bine, anul trecut legislaţia a fost modificată, în principal în favoarea consumatorilor, însă distribuitorul de energie electrică a continuat să practice plata anticipată, cu excepţia unui număr restrâns de clienţi care îşi cunosc drepturile.

Ce face CEZ-ul, ce spune legea

Tot ceea ce a făcut distribuitorul de energie electrică în discuţie a fost să introducă pe avizele de plată un text potrivit căruia consumatorul trebuie să achite suma estimată dacă, într-o anumită perioadă de timp indicată de distribuitor, nu transmite indexul autocitit. Mai mulţi clienţi chestionaţi de Gazeta Nouă au spus însă că nu şi-au dat seama de această posibilitate şi că, o dată ce primesc avizele de plată, se simt obligaţi, potrivit unei obişnuinţe induse în timp de furnizor, să plătească în avans sumele prevăzute de document. Pe de altă parte, CEZ are posibilitatea legală de a renunţa la avizele de plată pentru ceva ce nu a vândut. Potrivit Legii 127/2014 prin care Legea energiei electrice şi a gazelor naturale a fost modificată, consumatorii finali au dreptul „să beneficieze de mai multe modalităţi de plată care nu discriminează în mod nejustificat între clienţi”. În aceeaşi lege se mai arată că „în cazul clientului casnic, dacă în urma regularizării suma plătită de acesta în plus este mai mare de 100 de lei, atunci furnizorul este obligat să restituie suma plătită de către client” şi că doar sumele sub această valoare vor fi compensate în contul facturilor următoare. „Clienţii sunt protejaţi împotriva metodelor de vânzare incorecte sau înşelătoare”, se mai arată în actul normativ care modifică Legea Legea energiei electrice şi a gazelor naturale şi care lipseşte de pe site-ul CEZ România.

Explicaţii cu mască

Împărţit în CEZ Distribuţie (responsabilă cu distribuirea energiei) şi CEZ Vânzare (responsabilă cu facturarea consumului de energie), Grupul CEZ a intrat pe piaţa distribuţiei de energie electrică din România mai mult de dragul clienţilor şi al mediului înconjurător decât de dragul câştigului. Cel puţin aşa reiese din explicaţiile pe care reprezentanţii CEZ în România le oferă în spaţiul public cu privire la modul de facturare.

 

„Scopul sistemului este de a aduce un plus de valoare în serviciile oferite clienţilor noştri, având totodată grijă de mediul înconjurător. Cum? E simplu! Salvând şi economisind hârtia, suportul facturii de energie electrică. Trimitem o singură factură pentru serviciile aferente unei perioade de trei luni calendaristice pentru clienţii din mediul urban şi două luni pentru cei din mediul rural”, susţin oficialii companiei pe portalul cez.ro.

 

Solicitarea plăţii în avans mai are un scop, acela ca clienţii să beneficieze de o mai bună planificare a bugetului propriu având mereu la dispoziţie informaţii privind valoarea facturii la energie şi a serviciilor aferente pentru o perioada de trei luni.

 

„Formatul facturii îţi permite să cunoşti din timp atât debitul aferent perioadei de regularizare, cât şi valoarea de plată pentru următoarele două luni de estimat. Vei putea urmări mai uşor evoluţia consumului periodic şi, drept urmare, vei putea să îl optimizezi”, mai arată CEZ România.

 

„Grija” companiei pentru clienţii săi ar putea atrage o amendă de până la 250.000 de lei, potrivit ANRE, care vede în asta doar un pretext pentru a încasa bani pe ceea ce nu au vândut încă, aducând nu claritate, ci confuzie în calculele consumatorilor casnici.


Întrebată dacă, în urma „ameninţării” ANRE, CEZ va renunţa la acest procedeu de facturare, purtătoarea de cuvânt a companiei, Roxana Mărgineanu, a declarat, sec, că nu are noutăţi din partea firmei. „Nu există noutăţi pe acest subiect şi, din păcate, nu pot continua discuţia”, a declarat reprezentanta companiei.
Cu mare „grijă” la interesele clienţilor, CEZ Distribuţie a înregistrat, anul trecut, un profit net de peste 43 de milioane de lei, la o cifră de afaceri netă de peste 832 de milioane de lei. De asemenea, CEZ Vânzare a avut în 2014 un profit net de aproape 76 milioane lei şi o cifră de afaceri de peste 1,3 miliarde de lei.

•••


Nu toţi consumatorii ştiu că, în condiţiile în care sunt nemulţumiţi de furnizorul de gaze sau de electricitate, au posibilitatea legală de a-şi alege un alt furnizor, fără niciun cost. Potrivit Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali, aprobat prin Ordinul 64 din 2014 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare a Energiei, „pentru schimbarea furnizorului unui loc de consum, clientul final are dreptul de a denunţa unilateral contractul de furnizare, cu respectarea condiţiilor contractuale şi cu obligaţia de a transmite furnizorului de energie electrică şi OR o notificare cu cel puţin 21 de zile anterior datei schimbării furnizorului, în condiţiile procedurii specifice privind schimbarea furnizorului de energie electrică elaborată de ANRE”.