„Dacă Iohannis nu desemnează premierul majorităţii, va fi sfârșitul său ca preşedinte al României”

Medicul Renică Diaconescu, candidat PSD la Senat, a vorbit într-un interviu acordat Gazeta Nouă despre starea actuală şi nevoile sistemului sanitar, trecând în revistă obiectivele sale pentru mandatul din Parlament. Neurologul slătinean mai spune că o eventuală nesupunere a preşedintelui ţării faţă de majoritatea rezultată după alegerile din decembrie echivalează cu sfârşitul său politic.

Alături de Educaţie, Sănătatea este, poate, cel mai important domeniu pentru populaţie, însă, cu toate acestea, sistemul de sănătate este la limita de subzistenţă. Ce trebuie făcut pentru a ieşi din această situaţie? Unde ar trebui acţionat?
Sunt foarte multe lucruri de făcut în Sănătate. În primul rând, subvenţionarea acestui sistem este proastă, dar şi managementul banilor care vin în Sănătate este prost făcut de la nivelul ministerului. Ca să se implementeze o reformă în sistemul de sănătate, este nevoie de un ministru care să cunoască management bazat pe dovezi din medicină. Din păcate, 30 de miniştri ai Sănătăţii, care au fost de la Revoluţie, au fost puşi numai ca să se acopere un minister, fără să cunoască adevăratele probleme din sistem. Organizaţia Mondială a Sănătăţii, printr-un program, lansează încă din 2010, unsprezece paşi de reformă în Sănătate. Din păcate, aceşti paşi nu au fost acceptaţi de guvernul actual, de aşa-zisul guvern tehnocrat. Rămân la ideea pe care am mai spus-o - încearcă să facă promisiuni când, de fapt, ascund o mare minciună. Cum poţi să spui că dublezi salariile medicilor, în martie 2017, când parlamentarii PNL se retrag din Comisie, când e vorba de o creştere cu 15% în sistemul sanitar, spunând că nu sunt bani? Că nu sunt bani în sistemul de sănătate este o crimă. Sunt ţări care alocă foarte mult din PIB pentru Sănătate. Suntem o ţară care acordă aproape nimic sistemului de sănătate. Faţă de Germania, care alocă 230 de euro, pe cap de locuitor, în România sunt alocaţi 27 de euro, pe cap de locuitor. De aici este şi diferenţa. Din păcate, sistemul sanitar şi învăţământul devin prioritare, în preajma campaniilor electorale, dar până acum nu s-a făcut mai nimic. Toţi vorbesc de o reformă, dar această reformă nici măcar pe hârtie nu există.

Vorbeam că nu sunt bani, că este un sistem subfinanţat, dar totuşi Ministerul Sănătăţii va returna la buget 500 milioane lei, bani necheltuiţi. E o situaţie normală? Chiar nu avea MS pe ce să cheltuiască aceşti bani?
500 milioane lei înseamnă 13 milioane euro, care sunt returnaţi bugetului pentru că n-au fost folosiţi. Pot să spună că erau bani de investiţii şi că nu-i puteau direcţiona către creşterea salariilor medicilor, dar sunt spitale care sunt prăbuşite, care au rămas în urmă din punct de vedere hotelier. Noi am avut noroc, la nivel de judeţ Olt. Ne-a ajutat foarte mult Consiliul Judeţean şi a făcut foarte multe lucruri în ceea ce priveşte atât dotarea cu aparatură, cât şi partea hotelieră. Bineînţeles că mai sunt de făcut multe. Este o ruşine ca un ministru să spună că n-a cheltuit banii, mai ales în sistemul de sănătate, iar pe de altă parte liberalii spun că vor ajuta sistemul. Eu nu mai cred în astfel de vorbe şi cred că este nevoie de o implicare foarte hotărâtă a oamenilor şi de asta am şi ales să candidez. Îmi voi împărţi viaţa în două, între sistemul sanitar, pe care nu-l voi abandona, şi Parlament pentru că este nevoie ca noi, cei de jos, profesioniştii, să venim cu idei şi nu aşa-zişii miniştri care habar nu au ce înseamnă sistemul sanitar. Ca să conduci sistemul sanitar înseamnă să faci un management bazat pe cunoaşterea sistemului. Or, din păcate, majoritatea celor care au fost habar nu au avut de problemele sistemului sanitar. Domnii tehnocraţi sau, mă rog, liberalii spun că vor dubla salariile medicilor. Dar de ale asistentelor, ale infirmierelor nu spun nimic. Sunt o categorie de mâna a doua pentru guvernanţi? Uită că sistemul sanitar este un tot. Un doctor nu poate să lucreze fără o asistentă motivată, fără o infirmieră motivată. Dacă au plecat în străinătate 13.000 de doctori, numărul asistentelor emigrate este enorm de mare. Lucrul acesta se resimte. În România, ca să meargă pe avarie, sistemul sanitar are nevoie de 26.000 de medici. La ora actuală, sunt 13-14.000 de medici care mai sunt în sistem. Deci suntem sub limita de avarie.

Revenind la actualul ministru, simţiţi că s-a schimbat ceva de când la conducerea MS este un tehnocrat? Ce calificativ i-aţi acorda ministrului Vlad Voiculescu?
Foarte prost.

Totuşi el are o imagine bună.
Da, este un tip care ştie să-şi facă PR. Trece drept un tip incoruptibil, dar am auzit că sunt în spatele dânsului nişte afaceri cu medicamente pe linii familiale. Poate să-şi facă câtă imagine vrea, noi, cei care lucrăm în sistemul sanitar, ştim că nu se pricepe la nimic. Acest ministru, care nu ştie ce înseamnă o linie de gardă, care nu ştie ce înseamnă un sistem de urgenţă, nu poate spune că face un management bun al sistemului.

La începutul discuţiei spuneaţi că, de la Revoluţie până în prezent, au fost vreo 30 de miniştri ai Sănătăţii. De când e guvernul tehnocrat, dacă numărăm şi pe domnul care a fost nominalizat, dar n-a mai apucat să depună jurământul, au fost deja vreo trei miniştri. Pare că aceste nominalizări sunt făcute pe repede înainte.
Pe mine, ca medic, şi nu numai pe mine, mă deranjează atunci când vii să numeşti în fruntea unui minister destul de sensibil - medicii sunt oameni care au pregătire înaltă din toate punctele de vedere şi o cultură aparte - nişte oameni fără valoare. Înainte, chiar pe vremea lui Ceauşescu, erau numiţi pe funcţii de ministru mari profesori, acum nu poţi să pui ministru un om care a cărat cu sacoşa medicamente de peste graniţă, spunând că ajută sistemul sanitar şi care a dat câteva telefoane pentru a realiza câteva contacte pentru cei arşi la Colectiv. Foarte bine, a fost o chestie umanitară pentru care îl felicit, dar asta nu-i dă dreptul să spună că este pregătit profesional în domeniul sănătăţii. Eu consider că suntem din ce în ce mai jigniţi şi se coboară tot mai mult nivelul de pregătire al celor care ne conduc de la minister.

Era necesar acest guvern tehnocrat în viziunea dumneavoastră?
S-a dovedit că nu. De fapt, nu este un guvern tehnocrat, este un guvern care a acţionat sub o mască tehnocrată fiind guvernul PNL-ului. Culmea este că ei cer schimbarea. Schimbarea cui? A unui guvern PNL cu alt guvern PNL? E absurd. Atunci, la instaurarea acestui guvern, noi, medicii am fost din nou jigniţi pentru că s-a spus că oamenii au murit din cauza doctorilor, iar actualul ministru vine şi spune că multe ţări din Europa nu sunt pregătite să interneze atât de multe cazuri de arşi. Atunci, de ce s-a ieşit în stradă, dacă la nivelul Vienei, al Berlinului, al Parisului, al Romei spitalele nu sunt pregătite să preia mai mult de 20-30 de arşi? De ce a fost nevoie să se manipuleze lumea, să se spună că sistemul din România este mai prost decât celelalte?

Spuneaţi că, de fapt, nu este un guvern tehnocrat, ci unul al PNL. S-a compromis şi mai mult noţiunea de tehnocraţie după ce premierul Dacian Cioloş a fost prezent la mitingul de lansare a candidaţilor PNL la parlamentare?

Ceea ce a fost până acum a fost o manipulare. Încă de când a fost numit premier se ştia foarte clar că este membru PNL. Au apărut afişe cu Cioloş chiar a doua zi după ce  PNL l-a anunţat ca viitor premier. Ca să fabrici aceste bannere îţi trebuie cel puţin 10 zile. Deci se ştia de mult că este membru PNL şi că tot guvernul este al PNL-ului. Singurul rătăcit acolo, care nu este recomandat de PSD, aşa cum s-a spus, este vicepremierul Vasile Dîncu.

PSD câştigă alegerile, face majoritatea în Parlament, dar Iohannis nu numeşte premierul nominalizat de PSD. Există această posibilitate? Ce s-ar întâmpla într-o astfel de situaţie?
Dacă interesele de afară o impun şi Iohannis va face acest lucru, va fi finalul său ca preşedinte al României. Dacă nu asculţi voinţa poporului, înseamnă că asculţi de alte butoane, din altă parte, şi nu mai reprezinţi această ţară. Este posibil să se întâmple orice, de la o revoltă populară, până la o suspendare a preşedintelui. Am citit foarte multe tezele care au stat la baza constituirii Constituţiei. Acolo nu se spune în niciun caz că preşedintele are drept de veto în numirea premierului. El doar consimte şi nominalizează ceea ce îi dictează majoritatea formată. E adevărat că Băsescu a reuşit să numească pe cine a vrut, dar a făcut-o rupând acea majoritate. Dacă Iohannis nu va reuşi să rupă această majoritate formată din PSD şi ALDE, n-are încotro şi trebuie să nominalizeze omul propus de partide.

Ce le puteţi spune oltenilor despre colegii dumneavoastră de pe lista de candidaţi PSD?
Criteriile listei ai fost foarte clare. Unul dintre ele a fost performanţa, iar performanţă înseamnă numărul de voturi pe care îl aduci pentru partid, la anumite alegeri. Aşezarea oamenilor pe listă a fost făcută, în primul rând, pe acest criteriu al performanţei. Dacă prezenţa unor colegi pe listă a deranjat, eu spun foarte clar că toţi candidaţii au făcut ceva pentru Partidul Social Democrat şi judeţul Olt. Toţi s-au implicat. E adevărat că şi-au mai dorit şi alţii dar, noi, la Olt, am reuşit să facem o echipă şi va fi bine pentru toată lumea dacă această echipă funcţionează. Nu este un capăt de ţară că unii au fost puşi pe listele pentru parlamentare, pentru că cei care nu se regăsesc acolo, cu siguranţă vor ocupa locuri în deconcentrate sau în ministere. Important este ca Partidul Social Democrat să-şi atingă scopul şi să ajungă la guvernare.