Învăţământ

2021-07-14, 09:38:14

Definitivat 2021. 95 de dascăli din Olt susţin astăzi examenul

95 de dascăli din judeţul Olt susţin, astăzi, proba scrisă a examenului naţional pentru definitivare în învăţământ.

Examenul se desfăşoară într-un singur centru, la Liceul Tehnologic Metalurgic din Slatina.

Candidaţii admişi să susţină proba au îndeplinit cumulativ următoarele condiţii:
- efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an
- calificativul pentru anul şcolar în curs „Bine” sau „Foarte bine”
- media aritmetică a notelor obţinute la inspecţia la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional - minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).
 
Conform Metodologiei-cadru de organizare şi desfăşurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământ, aprobată prin ordinul de ministru nr. 5.434/2020 şi a Procedurii operaţionale nr. 30.470.01.07.2021, în vederea susţinerii probei scrise, candidaţii vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7:30 şi, cel mai târziu, la ora 8:00, în baza unui document de identitate valabil. În acest sens, vor fi respectate toate măsurile specifice, aplicabile în cazul examenelor naţionale, referitoare la normele de prevenire şi combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
 
După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, timp ce poate fi depăşit numai în cazul candidaţilor cu cerinţe speciale cărora, ca urmare a solicitării şi pentru asigurarea egalităţii de şanse, li s-a aprobat acest lucru.
 
La fel ca în anii anteriori, disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidaţi înscrişi sunt: învăţământ preşcolar în limba română (3.006), învăţământ primar în limba română (1378), educaţie fizică şi sport (977), psihopedagogie specială (423), limba şi literatura engleză (376), respectiv limba si literatura română (346).
 
Potrivit sursei citate, elaborarea subiectelor, traducerea acestora în limbile minorităţilor naţionale la solicitarea candidaţilor, elaborarea baremelor de evaluare şi afişarea acestora, după susţinerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, sunt asigurate de Centrul National de Politici şi Evaluare în Educaţie. După finalizarea probei scrise, subiectele şi baremele de evaluare se vor afişa şi la avizierele centrelor de examen.
 
Primele rezultate vor fi afişate în 21 iulie,
în centrele de examen şi pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în 21 şi 22 iulie. Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi pe site-ul anterior menţionat, în 28 iulie.
 
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puţin 8 (opt).
 
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învăţământ, cadrul didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Comentarii

Redacţia

2021-07-14 09:38:14

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...