În plină pandemie, Guvernul a alocat doar 947 mii lei celor 112 primării din Olt. Preşedintele CJ: Este o mizerie de rectificare

947 de mii de lei este suma alocată de Guvernul României, în urma rectificării bugetare de săptămâna trecută, pentru cele 112 primării din judeţul Olt. Dacă mai multe unităţi administrativ teritoriale (UAT) nu au primit niciun ban, în cazul municipiului Slatina rectificarea este negativă.

Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, spune despre rectificarea bugetară că este „o mizerie”, în condiţiile în care primăriile aveau nevoie de fonduri suplimentare pentru că li s-a impus aplicarea unor măsuri pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

„Este o mizerie de rectificare. După ce, în urma stării de urgenţă, au impus UAT-urilor o serie de măsuri pe care trebuie să le susţină din bugetul propriu, acum, la rectificarea bugetară, vin cu nimic. Nu se poate... 947 mii lei pe tot judeţul, în condiţiile în care la Slatina, spre exemplu, au venit cu rectificarea negativă după ce i-au obligat, într-o primă fază, prin ordonanţă militară să pună dispensere cu dezinfectant în fiecare scară de bloc, iar la două săptămâni distanţă ni s-a spus că este o recomandare şi nu obligatoriu. Au impus atâtea reguli, iar pe urmă vin cu rectificare pe minus ca să le ia din bani, după ce că nu le dă nimic”, a declarat Marius Oprescu.

Acesta acuză Guvernul Orban că a făcut rectificarea netransparent, noaptea, înainte de Sărbătorile Pascale.

„La 112 localităţi, câte sunt în judeţul Olt, suma de 947 mii lei arată cât de mare este mizeria pe care au făcut-o. De aceea, probabil, nici nu au vorbit şi au dat-o pe şestache, joi seara, înainte de Sărbători, ca să nu apuce lumea să facă scandal pe rectificarea lor. Este o situaţie pe care au generat-o în toată ţara. Totul se întâmplă după ce, la spital, ne-au dat 500 de pliante şi 65 de măşti, vedem ce dau acum la primării”, a mai declarat Oprescu.

Preşedintele CJ Olt mai arată că situaţia este în continuare dramatică în ceea ce priveşte bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), care a primit de la Guvern, la începutul anului, doar 20% din suma necesară funcţionării.

„La direcţiile de protecţia copilului, prin ordonanţă militară, ne-au obligat să carantinăm jumătate din personal în cadrul serviciului, urmând ca tot ce înseamnă cheltuieli cu masa şi cazarea acestora să le susţinem tot noi. Cealaltă jumătate a fost carantinată acasă, tot cu cheltuielile susţinute de noi, dar fără să ne dea banii necesari. Aşa cum ştiţi, am spus-o de la începutul anului, sumele alocate de către Guvernul României către Consiliul Judeţean Olt pentru Direcţia Copilului sunt 16 milioane lei, în condiţiile în care ne trebuie 105 milioane. Unde este legea care spune că trebuie să primim până la 90 la sută din sumele necesare funcţionării acestor instituţii?”, a mai declarat Marius Oprescu.