„Instituţia Prefectului ar trebui să aibă activităţi concrete, nu doar înşiruiri de prezentări ale directorilor de deconcentrate”

Recent numit în funcţia de prefect de Olt, Cătălin Rotea a vorbit despre obiectivele pe care şi le propune ca şi reprezentant al guvernului în teritoriu, dar şi despre contextul schimbării din Prefectură. În plus, fostul şef al Gărzii de Mediu şi-a propus să refacă imaginea dezastruoasă pe care Instituţia Prefectului o are în spaţiul public şi să lucreze pentru diminuarea birocraţiei din serviciile deconcentrate.

Ce vă doriţi de la noua funcţie?
Îmi doresc, aşa cum am mai spus-o, ca prefectura să fie o instituţie care va fi ştearsă un pic de praf. Îmi doresc să pun Instituţia Prefectului acolo unde îi este locul, adică în topul încrederii cetăţenilor judeţului Olt. Consider că prefectul nu trebuie să stea închis în birou, ci pe teren, acolo unde apar situaţii de urgenţă, unde sunt posibilităţi de a oferi servicii publice mai bune cetăţenilor, acolo unde, în instituţiile deconcentrate, poate să elimine un pic din birocraţie.

Cum vedeţi relaţia dintre deconcentrate şi prefectură?
Cred că voi avea o relaţie bună de colaborare cu deconcentratele. Le spun de pe acum tuturor directorilor de deconcentrate că voi sta în contact permanent cu ei şi voi iniţia cu absolut toate instituţiile deconcentrate proiecte care să ducă la creşterea calităţii vieţii oamenilor din judeţul Olt.

Sunteţi cel mai tânăr prefect pe care l-a avut judeţul Olt, până acum. Cum a reuşit un tânăr de 29 de ani o asemenea ascensiune?
Până la urmă, să te naşti mai târziu nu este un păcat. Ştiu că pornesc cumva cu handicapul lipsei de experienţă în administraţia publică şi cu handicapul tinereţii, dacă ăsta poate fi un handicap. Am reuşit prin ambiţie şi prin perseverenţă. Cred că aceeaşi lipsă de experienţă în administraţia publică o aveam şi acum câteva luni, când am luat concursul de comisar şef la Garda de Mediu, iar această instituţie, în cinci luni, este în primele 15 comisariate din ţară, conform unui clasament întocmit de Garda Naţională de Mediu, loc pe care nu l-a mai ocupat niciodată.

Pentru a deveni prefect, aţi renunţat la carnetul de partid. V-a fost greu să vă despărţiţi de PNL?

În momentul în care hotărârea va apărea în Monitorul Oficial, probabil luni sau marţi, mă voi suspenda din Partidul Naţional Liberal şi, automat, voi demisiona din funcţia de secretar coordonator al Filialei Olt. Atât timp cât din noua poziţie am posibilitatea să fac mult mai multe lucruri bune pentru locuitorii judeţului Olt, cred că satisfacţia acestei munci mai atenuează din despărţirea de partid.

Există voci care spun că această schimbare la nivelul Prefecturii Olt vine în urma unei alte schimbări, la nivelul conducerii PNL Olt. Cum este, de fapt?
Schimbarea nu este de natură politică, este efectiv cauzată de motive de formă, nu de fond. În speţă, domnul prefect Eugen Ionică, în contextul reorganizării Gărzii Financiare, pentru a nu-şi pierde postul de acolo şi, automat, postul de prefect, el fiind detaşat din postul de jurist al Gărzii Financiare, trebuie să se reîntoarcă, urmând să se înscrie la concursul care va fi organizat.

Cât încă mai sunteţi membru PNL, daţi-ne câteva detalii despre această demisie în bloc a conducerii partidului.

Conform noului statut, validat în Congresul din februarie-martie 2013, toate filialele al căror mandat de conducere expira în 2013 sau 2014 au fost obligate să-şi organizeze alegeri pentru conducerea judeţeană. Biroul Politic Teritorial PNL Olt avea mandat până în iunie 2014, deci se încadra în această prevedere. Prin prisma faptului că au fost mai multe filiale care şi-au stabilit alegerile, noi nu am mai avut timp să ne încadrăm cu procedurile. Din acest motiv s-a preferat varianta mergerii pe un birou interimar, pentru a se putea intra în prevederile statutare.

În ce măsură vă va ajuta experienţa pe care aţi acumulat-o la Garda de Mediu?
Am putut să iau contact, efectiv, cu administraţia publică locală, am învăţat fluxurile din cadrul unei instituţii de stat şi consider că pot pune în practică această mică experienţă şi mai departe. În ceea ce priveşte experienţa mea administrativă în domeniul privat, am fost manager mai bine de cinci ani şi cred că pot pune în practică şi aceste cunoştinţe.

Cum aţi descrie prezenţa în spaţiul public a Instituţiei Prefectului, în ultima vreme?
Vorbind ca un simplu cetăţean, cred că Instituţiei Prefectului a avut o activitate bună, numai că a suferit un pic pe partea de comunicare şi n-a ştiut să-şi facă vizibilă această activitate. Consider că Instituţia Prefectului ar trebui să comunice, dacă nu săptămânal, măcar lunar, presei şi cetăţenilor, rezultate palpabile, activităţi concrete, proiecte concrete, nu doar înşiruiri de discursuri şi de prezentări ale directorilor de deconcentrate.


Cum vedeţi activitatea Colegiului Prefectural?

Voi face tot ce-mi stă în putinţă, chiar în următoarea lună, să schimb faţa Colegiului Prefectural. Ştiu că au mai fost discuţii despre această temă. Din punctul meu de vedere, Colegiul trebuie să aibă rezultate concrete care să conducă la creşterea, într-o formă sau alta, a calităţii serviciilor publice faţă de cetăţeni. Colegiul Prefectural nu este o întâlnire de o oră în care se citesc nişte foi lungi şi plictisitoare. Ştiu că s-a mai spus, eu sper să fiu primul care o şi pune în practică.

În spectrul regionalizării, cum vedeţi rolul Prefecturii?
Nu am foarte multe informaţii, însă cred că Instituţia Prefectului va exista în continuare. Regionalizarea se va întâmpla, sigur, într-un an de zile, de acum încolo. Consider că ar trebui ca Instituţia Prefectului să existe, în continuare, indiferent dacă voi fi eu sau nu.