Licitaţie finalizată pentru reabilitarea străzilor Vintilă Vodă şi Văilor din Slatina. Când încep lucrările

Municipalitatea a finalizat licitaţia şi a desemnat constructorul care va reabilita străzile Vintilă Vodă şi Văilor din Slatina, proiect finanţat cu fonduri europene.

Primarul Emil Moţ a declarat că, după expirarea termenului de contestaţie, va putea fi şi semnat contractul cu constructorul şi, cel mai probabil, anul viitor vor începe şi lucrările propriu-zise.

Proiectul „Modernizarea străzilor pe care circula transportul public si dezvoltarea infrastructurii pietonale in Municipiul Slatina” este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 4, prioritatea de investiții 4e și are o valoare totală de 8,321,707.72 lei.

Din această valoare, 4,230,956.54 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri europene (FEDR) și buget de stat, iar 4.090.751,18 lei din bugetul local (contribuție proprie de 86,346.05 lei și 4,004,405.13 lei cheltuieli neeligibile).

Pe strada Văilor, va fi realizată o pistă de biciclete cu lățimea de 1,20 metri, pistă ce se va continua pe strada Cuza Vodă și va ieși în strada Ecaterina Teodoroiu. Această pistă de biciclete va completa traseul de piste de biciclete ce se va crea printr-un alt proiect cu fonduri europene, deja semnat de municipalitate.

Totodată, vor fi modernizate elementele pentru îmbunătățirea siguranței rutiere şi va fi refăcut carosabilul.

Pe strada Vintilă Vodă, se vor moderniza traseele pietonale prin refacerea şi modernizarea trotuarelor existente şi se va reface carosabilul pentru pista de biciclete.