Administraţie

2019-03-20, 13:26:04

Managementul Deşeurilor din Olt merge înainte. Ce firme vor putea colecta şi transporta la Bălteni gunoiul menajer după rezilierea contractului cu Rosal

Rezilierea contractului cu Rosal nu înseamnă că Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID)din judeţul Olt nu va fi operaţionalizat. Potrivit reprezentanţilor CJ, firmele care au în prezent în derulare contracte cu primăriile oltene vor putea duce gunoiul la Bălteni.

Vicepreşedintele CJ Olt, Virgil Delureanu, a declarat că acest lucru va fi posibil doar cu acordul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Olt-Eco şi doar până la finalizarea noii proceduri de licitaţie pentru atribuirea contractului privind colectarea şi transportul gunoiului menajer.

„Până se va finaliza noua procedură de licitaţie, firmele care au deja contracte cu localităţile pentru colectarea gunoiului menajer, îl vor putea duce la groapa ecologică de la Bălteni, doar pe baza unui aviz dat de Olt-Eco. Noi vom relua procedura, după ce am reziliat contractul cu Rosal”, a afirmat Delureanu.

Firma Rosal nu şi-a respectat obligaţiile contractuale aşa că Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Olt-Eco a decis rezilierea contractului pentru colectarea şi transportul gunoiului menajer, serviciul urmând să fie scos din nou la licitaţie.

Rosal Grup nu şi-a respectat niciuna din oblicaţiile prevăzute în contract, nici după trei amânări pe care CJ Olt le-a dat societăţii pentru mobilizare. Astfel, firma trebuia să aducă în judeţ, până la 15 martie, 70 de maşini de gunoi şi 90.000 de pubele, lucru care nu s-a întâmplat.

Din cauza neseriozităţii acestei societăţi, autorităţile judeţene sunt nevoite să scoată din nou la licitaţie serviciul de colectare şi transport a gunoiului menajer din Olt.

Proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Olt” a fost implementat de Consiliul Judeţean (CJ) Olt cu finanţare prin Programul Operaţional Sectorial (POS) Mediu, având o valoare de 31.812.843 euro (130.544.001 lei), fără TVA, din care finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională este de 23.060.887 euro (94.630.350 lei).

Depozitul ecologic de deşeuri de la Bălteni are o capacitate de 3.560.000 metri cubi. Este vorba despre prima celulă de depozitare a deşeurilor, care are o capacitate de 880.000 metri cubi şi o perioadă de funcţionare de 10 ani. Tot pe amplasamentul depozitului de la Bălteni s-a construit şi o staţie de sortare cu o capacitate totală de 29.000 tone pe an, o staţie de tratare levigat, un sistem de colectare a gazului, dar şi sistem de alimentare cu apă şi energie electrică, drumuri de acces şi alei interioare sau pavilionul administrativ.

În cadrul acestui proiect, fuseseră deja finalizate lucrările de construcţie a patru staţii de transfer în Caracal, Balş, Corabia, Scorniceşti, a 3.722 platforme de colectare a resturilor menajere şi a 1.975 platforme de colectarea a deşeurilor reciclabile, în cele 112 localităţi din judeţ. În curs de implementare se află şi lucrările de închidere a depozitelor urbane neconforme existente în localităţile Slatina, Drăgăneşti-Olt, Scorniceşti, Caracal, Corabia şi Balş.

Comentarii

Redacţia

2019-03-20 13:26:04

Conținutul website-ului www.gazetanoua.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea Gazeta Nouă. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa office@gazetanoua.ro

loading...