Marcel Ciolacu: Certificatul verde este o prioritate şi pentru români

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă că certificatul verde, în contextul european, este o prioritate şi pentru români, transmite Agerpres.

"Cred că certificatul verde, în contextul european, este o prioritate şi pentru români. L-am urmărit şi eu ieri pe domnul Rafila şi la televizor, am vorbit cu dânsul la telefon, am vorbit şi cu liderul de grup, cu domnul Simonis şi am văzut amendamentele pe care le propune şi domnul Cercel pentru acest certificat verde şi cred că vom ajunge la o concluzie aşteptată şi predictibilă pentru români", a spus Ciolacu la sediul central al PSD, întrebat ce şanse sunt ca proiectul de lege privind obligativitatea certificatului COVID la locul de muncă să fie adoptat săptămâna viitoare.

Potrivit hotnews.ro, Marcel Ciolacu şi alţi lideri ai PSD au avut sâmbătă discuţii, la sediul partidului, cu privire la viitorul program de guvernare pe care îl pregătesc social-democraţii.

El a menţionat că până în acest moment nu s-au pus în discuţie nume ale unor persoane care ar putea să fie propuse pentru funcţii de miniştri.

Întrebat dacă Mihai Tudose sau Sorin Grindeanu ar putea face parte din viitorul guvern, Ciolacu a spus: "Este foarte posibil. Nu este o decizie luată, dar sunt nişte oameni cu expertiză, şi Mihai Tudose şi Sorin Grindeanu".

Liderul PSD a mențioant, în acest context, și numele fostului ministru al agriculturii, Petre Daea.