Marius Oprescu: „Emil Moţ merită să fie primarul Slatinei pentru că este singurul care are proiecte concrete pentru municipiu”

Marius Oprescu, preşedintele executiv al PSD Olt, spune că Emil Moţ, candidatul social-democraţilor pentru Primăria Slatina, este singurul candidat care a prezentat proiecte concrete şi viabile electoratului. Oprescu arată că oamenii s-au săturat de promisiuni şi discuţii sterile şi că vor politicieni care să vină cu soluţii pentru rezolvarea problemelor lor, iar Emil Moţ face exact acest lucru.

Mulţi au fost surprinşi că, anul trecut, nu aţi mai candidat pentru un nou mandat la PSD Slatina şi, în schimb, l-aţi susţinut pe Emil Moţ. De ce?
Nu am mai candidat pentru că aveam deja trei mandate de preşedinte la Slatina şi am considerat că e bine să vină şi altcineva. Cum eu, plecând din rândurile organizaţiei de tineret, am avut o şansă şi am fost ales, în urmă cu şase ani, preşedinte al PSD Slatina, am considerat că trebuie să creăm o nouă generaţie de oameni politici la Slatina şi, prin retragerea mea, am dat şanse acestei generaţii să se afirme. Emil era preşedinte executiv la PSD Slatina şi merita să fie preşedinte.

Este Emil Moţ primarul de care are nevoie Slatina?

Eu cred că cel mai mult va trebui să câştige încrederea şi votul cetăţenilor, nu a mea personală. Dar, din câte văd, până în acest moment, Emil Moţ le demonstrează slătinenilor că el merită să fie primarul Slatinei pentru că este singurul care are proiecte concrete pentru municipiu, este conectat la problemele slătinenilor, merge în toate cartierele, are întâlniri zilnice, în această perioadă, şi vine şi cu soluţii la aceste probleme. Cred că acest lucru este pozitiv şi le arată slătinenilor că este singurul care are un program viabil pentru Slatina.

Este însă şi un avantaj faptul că PSD are majoritate în Consiliul Local Slatina şi că, astfel, Emil Moţ îşi poate pune în aplicare proiectele, încă dinaintea alegerilor?
Este un avantaj faptul că Emil a găsit deja soluţii concrete pentru o parte dintre problemele sesizate şi că a putut să rezolve aceste probleme încă de pe acum, datorită majorităţii pe care o avem în Consiliul Local Slatina. Şi-a asumat anumite proiecte, le-a propus consiliului local şi acestea au şi fost realizate. Unul dintre ele este transportul public gratuit pentru elevi şi studenţi.

PSD Olt are de mult această strategie cu prezentarea de proiecte concrete. Acesta este genul de mesaj pe care îl preferă slătinenii - dezbatere pe proiecte şi idei?

Eu cred că, după 25 de ani de tranziţie, acesta este viitorul. Noi venim, săptămânal, şi lansăm proiecte către cetăţeni. În urmă cu două săptămâni, am lansat în dezbatere un proiecte despre cum va arăta cartierul care va fi construit la fosta Unitate Militară din Slatina. Oamenii pot intra şi dezbate şi slătinenii vor hotărî singuri ceea ce se va face în acel cartier. Ei vor hotărî cum va arăta acel cartier, nu va hotărî altcineva pentru ei. Săptămâna trecută a fost lansat un proiect pentru tineri - „Slatina F5”. Este un proiect destinat în general tinerilor. Spun „în general” pentru că, în comentariile de pe Facebook, un slătinean a întrebat dacă poate propune un proiect, deşi are mai mult de 35 de ani. Toată lumea poate să contribuie, dar a fost un proiect destinat tinerilor pentru că Emil Moţ, mergând pe străzi şi în cartiere, a constatat că implicarea tinerilor în viaţa comunităţii, în viaţa cetăţii, este foarte mică. De-a lungul timpului, ei nu au fost băgaţi foarte mult în seamă de către administraţiile publice trecute şi au fost puţin marginalizaţi. Cred că este momentul ca anumite proiecte ale lor - şi este o invitaţie la iniţiativă - pot deveni realitate. Emil Moţ va lua cele mai bune trei proiecte şi le va promova în consiliul local pentru a deveni realitate.

De ce oameni are nevoie Emil Moţ în viitorul legislativ? S-a creionat deja o listă?
Nu am creionat încă o listă, dar avem nişte principii de bază pe care ne vom baza. Echipa de consilieri locali pe care PSD Slatina şi Emil Moţ o vor propune va fi una diversificată, plecând de la profesori, doctori, muncitori. Vom încerca să prindem reprezentanţi ai cât mai multor categorii sociale pentru că PSD, la nivel naţional, a fost în general partidul celor mulţi, a reprezentat majoritatea populaţiei din România şi încercăm să avem în structură o echipă de oameni reprezentativi pentru Slatina. Am vrea să cuprindă, dacă se poate, toate categoriile socio-profesionale.

Unul dintre marile proiecte al viitorului primar Emil Moţ, reabilitarea Corpului Central al Spitalului Slatina, se poate realiza doar cu sprijinul Consiliului Judeţean Olt. Ce va face echipa PSD pentru a obţine o majoritatea în viitorul CJ?
În urma studiilor sociologice, am identificat faptul că una dintre problemele slătinenilor este infrastructura de sănătate. Este o problemă importantă, dar e adevărat că Primăria Slatina nu poate face investiţii la spital singură. Aşa cum se ştie, Spitalul Judeţean Slatina este administrat de către Consiliul Judeţean Olt şi am hotărât împreună să fixăm această investiţie ca prioritate şi, în baza unui parteneriat primărie-CJ, Blocul Central al Spitalului Slatina să fie reabilitat cât mai repede. Am vorbit doar de Blocul Central, ca proiect pe care ni-l asumăm împreună, pentru că până atunci, de exemplu patru etaje din Blocul Materno-Infantil vor fi reabilitate. În acest moment, deja sunt în faza de construcţie, iar alte corpuri ale spitalului sunt în faza de Studiu de Fezabilitate pentru modernizare. Dacă privim mai departe, nu e singura ţintă din sănătate pe următorii patru ani de zile. Emil Moţ a trecut pe un card priorităţile sale, sunt anumite lucruri identificate şi care trebuie foarte repede    făcute, după ce Emil va ajunge primar. Asta nu înseamnă că investiţiile Primăriei Slatina şi ale Consiliului Judeţean Olt se vor limita doar la rezolvarea Blocului Central.

La nivelul PSD Olt, există în momentul de faţă un tandem Oprescu-Moţ. Se va concretiza şi administrativ, după alegeri?
Bineînţeles că dacă slătinenii şi cetăţenii judeţului Olt ne vor acorda încrederea lor, acest tandem va funcţiona şi după. În condiţiile în care ar exista disfuncţionalităţi între Consiliul Judeţean şi Primăria Slatina, anumite lucruri, practic, n-ar mai putea fi realizate.

Cum vedeţi demersurile electorale ale adversarilor politici?

Nu mă interesează strategia adversarilor noştri politici şi nici lupta lor internă. În ceea ce priveşte activitatea lor publică, tipul campanie pe care îl fac, în general, prin mesaje negative la adresa noastră, las slătinenii să diferenţieze şi să aleagă. Una pozitivă, prin identificarea problemelor cetăţenilor şi rezolvarea lor prin soluţii concrete, sau pe cea de denigrare permanentă, de fapt singura campanie pe care pot să o facă. De fapt, în spatele acestei campanii denigratoare, se ascund incompetenţa şi incapacitatea de a veni cu un proiect în faţa slătinenilor.